Nu stiu daca povestea e reala sau fictiune dar poate fi consumata linistit.
Nu a fost o glumă...
Napoleon Bonaparte a avut şi el consilierul său de taină. Cunoscut sub
numele de „L’homme Rouge des Tuileries” a fost transformat de istoricii
serioşi într-o fantomă, sau un geniu al palatului Tuileries.
El a existat pur şi simplu, se numea Jean Crezot şi era nepotul unui
măcelar, proprietarul de drept al terenului pe care Catherina de Medicis
construise palatul Tuileries.
Jean se adăpostea într-o aripă neterminată a palatului, studia magia şi
astrologia şi trăia din puţinul care îl aducea ghicitul prin taverne.
Era foarte mic de statură, se îmbrăca întotdeauna în roşu şi era dinamic ca
argintul viu. Revoluţia franceză i-a adus mulţi bani. Jean ghicea prin
cârciumi cine dintre puternicii vremii urma să fie ghilotinat – şi avea
întotdeauna dreptate!
Într-o zi întâlneşte un corsican mândru, locotenent de artilerie. Jean îi dă
un plic roşu. Corsicanul deschide plicul şi scoate o hârtie roşie pe care
scria „Vei fi Împărat !”. Totă lumea face haz, dar artileristul scoate una
dintre cele patru monezi de aur pe care le avea şi îi spune lui Jean: ”De
fiecare dată când vei avea ceva să-mi spui, sau voi trimite după tine, să vii
imediat şi o să fii răsplătit… împărăteşte !”
Zis şi făcut: micul şi ciudatul personaj năvălea aproape lunar, dând
ordonanţa şi mai târziu gărzile peste cap: „Căpitane, pericol! Generale, e
de rău! Consule, e lată rău! Prim-consule, ăia îţi vor capul! Împărate, te
atacă! Sire, te vor mânca de viu!„
Culmea era că avea aproape, ce zic eu, întotdeauna dreptate!
Înaintea bătăliei de la Ulm îi spune lui Napoleon că un om cu părul roşu va
înclina soarta bătăliei. Ceea ce s-a şi întâmplat, Schulmeister, spionul
împăratului, cel care a vândut generalui austriac Mack nişte planuri false
ale dispozitivului armatei franceze, era roşcat.
În ajunul bătăliei de la Austerlitz „omul roşu” năvăleşte în cortul lui
Napoleon: „Sire v-am spus săptămâna trecută că înălţimile vă sunt ostile–
de ce aţi ocupat vârful dealurilor ?!” Napoleon îl calmează pe nărvaşul
astrolog, îi dă o pungă cu douăzeci de napoleoni şi îl conduce spre ieşire.
Gânditor, se întoarce la hărţile sale. Dar dacă… În mintea împăratului se
conturează o idee originală, genială: cum să folosească într-adevăr eficient
tunurile sale. Şi Napoleon câştigă cea mai fantastică bătălie, retrăgându-
se de pe înălţimi, contrar strategiei militare a vremii.
Înaintea campaniei din Rusia, Jean îi spune împăratului: „Sire, focul şi apa
vă vor opri! Nu vă duceţi în Rusia”.
La întoarcerea din catastrofala campanie rusească Împăratul îl cheamă la
el pe Jean: „Prietene nu mai vreau să te aud prevestind lucruri rele. Te fac
un om bogat. Iată aici 5.000 de monede de aur, de napoleoni, şi titlul
pentru o proprietate de 60 de hectare şi o casă înstărită. Dar înainte de a
pleca şi a ne spune adio, spune-mi prietene, cum o să mor?” Jean
răspunde : ”Sire, o să vă otrăvească cu arsenic un englez care călătoreşte
pe o corabie fără pânze”. Napoleon izbucneşte în râs şi-i spune: „Pentru
gluma asta îţi mai dau o mie de napoleoni”. Nu a fost o glumă...
