mi-a placut si va spun si voua...

[enicky]

Fara cuvinte :

[Costique]

Țineți minte:

Așa e bine a scrie minunatul PI

 3    1    4  1    5         9       2


Eu o știu de când eram copil dar nu știu daca s-a mai transmis. Sper.

[MariusMGP]

Știam fraza mai completă:

"Așa e bine a scrie minunatul și utilul număr"

  3.   1   4   1   5         9        2    6       5

[shpeedy]

O serie de podcast-uri interesante despre Digitalizare in Romania - https://m.soundcloud.com/digitalaizarea/tracks

Sent from my Redmi Note 8 Pro using Tapatalk

[Costique]

La ridicarea nazismului au fost destui care au avertizat si au fost ignorați.
Noul nazism arata așa. Acesta este un articol de Marius Oprea

De la neomarxism la totalitarism: ”Aida” de Verdi a fost mutilată, în numele corectitudinii politice

În ”Aida” de Verdi, jucată recent la Paris, pe o mare scenă europeană, chipurile sclavilor etiopieni n-au mai fost înnegrite: e socotit un afront rasist. Deşi afrontul nu e de la Verdi, ci e de la natură: etiopienii s-au născut aşa.
În urmă cu 150 de ani, avea loc la Teatrul de Operă din Cairo prima reprezentare a operei ”Aida” de Giuseppe Verdi. Ea a fost compusă pentru inaugurarea acestui teatru, numit ”Opera Khedival” şi prezentată în cadrul festivităţilor legate de încheierea lucrărilor la Canalul Suez. Astăzi, prin prisma ”corectitudinii politice”, ”Aida” a fost pusă la zid şi lapidată: e o operă care preamăreşte colonialismul şi ”sexismul”. E ultima găselniţă a importului de neomarxism de peste Ocean. Se pare că acum pericolul nu mai vine de la Răsărit: revoluţia bolşevică se numeşte Black Live Matter şi pe Lenin îl cheamă George Floyd.
În ”Aida”, pe o muzică tulburătoare, o capodoperă şi un triumf de la prima sa reprezentare, Verdi a imaginat o dramă romantică. Radames, un comandant al oştilor egiptene, o iubeşte în taină pe Aida, o sclavă etiopiană de la curtea faraonului, fiica regelui care se răsculase şi pornise în război împotriva Egiptului. Ambiţiosul şi îndrăgostitul Radames este numit comandant al oştilor egiptene şi trimis să-l înfrunte, iar Aida rămîne să se frămînte, între dragostea faţă de Radames şi aceea faţă de tatăl şi patria ei. Întors victorios, Radames primeşte onoarea de a o lua de soţie pe Amneris, fiica faraonului şi, în pragul nunţii, îi destăinuie Aidei planurile de invadare a Etiopiei, cît şi dragostea sa. Învinuit de trădare, preferă să accepte să fie îngropat de viu în altarul marelui zeu, decît să o uite pe Aida, cum îi cere fiica faraonului, pentru a-l salva. Între timp, sub altar, se strecurase şi Aida, pentru a muri alături de Radames.

Ei bine, această dramă romantică a devenit cu totul altceva. De cîtăva vreme deja, sclavii etiopieni din operă nu mai au feţele negre. Acum, la punerea în scenă a operei ”Aida” la Opéra Bastille din Paris, lucrurile au mers mult mai departe, pentru că opera traduce în mod explicit opinia regizoarei olandeze Lotte de Beer, care priveşte opera lui Verdi drept una ”colonialistă” şi ”rasistă”. Dar, ce s-a întîmplat acum în ”Aida”? Avînd în vedere, potrivit lui de Beer, că ”Aida” e o expresie a rasismului şi sexismului şi o ”istorie colonială făcută în vremuri când arta din Egipt a fost jefuită pentru a fi expusă în muzeele europene”, pusă pe ”o muzică pompoasă şi kitsch”.

Ca urmare, acţiunea întregii opere e scoasă din contextul ei iniţial şi se petrece într-un muzeu unde sînt găzduite capodoperele furate de europeni de la popoarele colonizate. Pentru a pune în scenă epicul operei, regizoarea a apelat la ”tablouri vivante”, ca o metaforă a colonialismului secolului XIX. Personajele poartă costume din secolul al XIX-lea, însuşi Radamès fiind un ofiţer de armată al celui de-al doilea imperiu francez. Peste tot, pe parcursul operei,sînt ridiculizaţi colonialiştii europeni, iar aceste ”tablouri vii” sînt şi ele, în sine, privite drept ”fosilele artei occidentale din secolul al XIX-lea: aroganţă îngheţată”. 
Lotte de Beer, adeptă fanatică a corectitudinii politice va ocupa, din 2022, direcţia Operei vieneze. Deci, ne aşteaptă lucruri noi. Ea a afirmat deja că ”Aida” e pe ”lista neagră” pentru că ea ”anulează cultura”, în sensul ei ”corect politic”, dar nu o va ştege, totuşi, din repertoriu. Încă. Probabil că va fi într-atît de răstălmăcită, încîtRadames va deveni Geoge Floyd, iar faraonul şi marele preot care-l osîndesc vor purta costume de poliţişti americani.

Noul director al Operei din Paris, Alexander Neef, a anunţat şi el înfiinţarea în cadrul acesteia a unui "birou al diversităţii”, condus de sengalezul Pap Ndiaye şi, ca urmare a analizei acestui birou, ”unele opere vor dispărea din repertoriu”, iar altele vor fi ”corectate politic” şi rescrise în noua paradigmă a canoanelor impuse de ”lupta cu stereotipurile” de gen şi rasă. Capodopera lui Verdi a ajuns deja de rîs, urmează şi altele. Cu siguranţă, Othello. Acolo să vedeţi teme de denunţat şi de îndreptat!

În alt plan, cel general, al vieţii noastre, să ne pregătim de efectele corectitudinii politice, acest ”covid” spiritual care ne pune botniţă, ale neomarxismului şi al marşului lor către totalitarism, în numele libertăţii. În fond, şi regimul comunist ne-a spus că ne eliberează, atunci cînd ne-a robit.

[gabineg]

In studentie am fost si eu de cateva ori figurant in Aida, pe post de ... sclav etiopian. Caram in spate o butaforie de colt de elefant, ca prada de razboi a egiptenilor. Mi-amintesc de mirosul foarte placut al cremei de culoare negru-maron cu care ne manjeam fetele si mainile. De mentionat ca a noastra era mai inchisa la culoare decat cea folosita pentru machiajul Aidei (forma divina). Atunci am stat in culise la 1 m de maestrul Ludovic Spiess (Radames), aflat atunci la una din ultimele reprezentatii in acest rol.

Mai e un personaj verdian celebru cu pielea inchisa la culoare: maurul Otello. Ma intreb acum daca o sa-l albeasca si pe acesta, sau vor scoate opera din repertoriu.  

[Costique]

Un punct de vedere al unui gânditor  francez...

"A GÂNDI NU ESTE CEVA  ILEGAL ...ÎNCĂ"


Bernard-Henri Lévy, filozof și scriitor

MARE GÂNDITOR FRANCEZ, INTREBARE CRUCIALA: ESTE PANDEMIA O REPETITIE PENTRU SUBJUGAREA OAMENILOR?

16 august 2020

 
Despre Bernard-Henri Lévy, filozof și scriitor, se spune, și nu fără temei, că ar fi unul dintre cei mai mari – dacă nu numărul 1 – gânditori francezi ai momentului, iar asta înseamnă mult în țara lui Voltaire, Descartes, Rousseau ori Sartre. Pandemia de coronavirus este tema momentului pentru reputatul gânditor, care a lansat recent un eseu intitulat, în traducere aproximativă, „Acest virus care ne scoate din minți”.
Un eseu care conturează o întrebare tulburătoare și care nu vine dinspre cuiburile de conspiraționiști virtuali, ci, cum spuneam, din una dintre cele mai strălucite minți ale lumii: Este reacția mondială total exagerată la Covid 19 preambulul unei noi ordini mondiale, în care cetățeanul își va pierde o mare parte dintre drepturile și libertățile sale fundamentale pentru care a luptat atât de mult în istorie?
Vă prezentăm mai jos un fragment din excepționalul eseu al lui Levy, despre care marii intelectuali ai nației noastre nu prea fac – oare de ce? – vorbire:

„Și eu am fost șocat.
Dar ceea ce m-a șocat nu a fost doar pandemia.
Cu genul ăsta de dezastre ne-am ciocnit mereu.
Acum un secol, gripa spaniolă a ucis cincizeci de milioane de oameni.
Dacă mă uit doar la epoca noastră, cea pe care sunt destul de bătrân pentru a mi-o aminti, am avut celebra „gripă Hong Kong” din 1968, care a omorât cel puțin un milion de pământeni, cu buzele albăstrite de la sufocare sau hemoragie pulmonară. De fapt, acel episod nici măcar nu mai e atât de celebru. M-am documentat pentru un articol scris chiar la începutul pandemiei coronavirusului și am descoperit că a fost uitat aproape complet.
Cu zece ani înainte de gripa din Hong Kong – și la fel de ștearsă din memoria colectivă și din arhive – a existat „gripa asiatică”, cea care a pornit tot din China, înainte de a afecta Iranul, Italia, estul Franței și Statele Unite. Peste două milioane de oameni au pierit, inclusiv vreo sută de mii în Statele Unite și, probabil, un număr similar în Franța, care au murit în spitale depășite de situație unde, își amintesc ultimii martori oculari supraviețuitori, cadavrele se stivuiau la terapie intensivă mai repede decât puteau fi evacuate.

Nu, cel mai izbitor este modul foarte ciudat în care am reacționat de această dată.

Este epidemia fricii, nu numai de Covid-19, care a pogorât  peste lume.

Am văzut suflete împietrite paralizate brusc.
Am auzit gânditori care au traversat alte războaie, îmbrățișând retorica inamicului invizibil, pe a combatanților activi ori rezerviști angajați pe frontul unui război de sănătate publică.
Am privit Parisul gol, ca în jurnalul lui Ernst Jünger despre Ocupația Germană în timpul celui de-al doilea război mondial.
Am urmărit New York-ul și Los Angeles-ul devenind orașe fantomă, cu bulevarde la fel de liniștite ca potecile de țară, unde, așa cum spunea Victor Hugo, zilele sunt ca nopțile. Am urmărit, în aceste săptămâni, anti-Trumpiștii, democrații care luptă cu tendința „America First”, activiștii pentru drepturile civile, drepturile femeilor și drepturile omului refugiindu-se pe internet sau pur și simplu dispărând „de pe radar”.
Am observat, în filmări ce mi-au fost trimise de la Kiev, Milano și Madrid, precum și de la Lagos, Erbil și Qamishli, pietoni solitari care păreau să fie acolo doar pentru a ne reaminti că mai există oameni, dar care traversau strada, cu privirile lăsate, imediat ce altă ființă umană apărea în peisaj.

În cele mai sărace zone, la fel ca și în marile metropole, am văzut populații întregi tremurând de spaimă și lăsându-se hăituite, uneori cu bâtele, precum vânatul, în propriile vizuini.

Manifestanții din Hong Kong au dispărut, ca prin magie.
Prietenii mei din Peshmerga, luptători al căror nume înseamnă „cei care ies în întâmpinarea morții”, s-au retras în tranșee.
Saudii și houthii, care duc un război nemilos, îndelungat, în Yemen, au lăsat armele imediat ce au apărut primele cazuri Covid-19.
Hezbollah stă acasă.
Hamas, după opt cazuri de virus, a declarat că unicul său obiectiv militar e acum să obțină măști de protecție din Israel. Dacă este necesar, au spus: „Le vom lua cu forța.” (Parcă îl aud pe Richard III: „O mască! O mască! Împărăția mea pentru o mască!”)
ISIS a declarat Europa o zonă de risc pentru luptătorii săi, care s-au retras prompt pentru a-și șterge nasul cu șervețele septice în adâncurile grotelor din Siria sau Irak, plănuind să lupte în zone „mai sigure” precum Egipt, Yemen, Indonezia, Afganistan și Sahel.
După ce a fost detectat un caz de Covid-19, 1.700 de amărășteni din Panama care migrau în nord, spre Statele Unite, s-au refugiat în junglă.
Până la jumătatea lunii aprilie, potrivit Agenției France-Presse, douăsprezece persoane au murit din cauza virusului în Nigeria, în timp ce optsprezece au fost ucise de forțele de securitate pentru încălcarea blocajului. Cu câteva luni mai înainte, se relata despre sate creștine rase de jihadiștii Fulani din nord-centrul țării.
Bangladesh, unde mă aflam cu câteva ore înainte ca Franța să își închidă granițele, suferă de multă vreme de o multitudine de calamități: febră dengue, holeră, ciumă, rabie, febră galbenă și virusuri necunoscute. Dar și acolo, de îndată ce au fost raportate câteva cazuri de Covid-19, țara a intrat în stare de urgență.
Într-adevăr, întreaga planetă – bogați și săraci deopotrivă, cei cu resurse pentru a rezista și cei fără – a îmbrățișat ideea unei pandemii fără precedent, gata să extermine rasa umană.

Așadar…
Ce ar fi putut determina asta?

Ar putea fi o transmitere în masă – nu doar a virusului în sine, ci a dezbaterilor despre virus?
Ar putea fi vorba despre o orbire colectivă, ca în romanul lui José Saramago, în care o epidemie misterioasă lasă fără vedere un întreg oraș?
Poate că e triumful defetiștilor care, obsedați mereu de sfârșitul lumii, îl văd acum îndreptându-se către noi și ne oferă o ultimă șansă să ne pocăim și să o luăm de la capăt.
Sau triumful păpușarilor lumii, care văd în acest imens blocaj (echivalentul celui despre care Michel Foucault vorbea în speculațiile sale timpurii despre sistemele de putere ale viitorului în Nebunie și Civilizație), o repetiție pentru un un nou mod de a aresta, asupri și reține o masă de oameni?

A fost o Împărăție a Terorii, asemănătoare cu cea născută după 1789, cu explozia sa de știri false, conspirații, entuziasm frenetic și, curând după aceea, cu revolte întunecate, născute din deznădejde?
Sau poate a fost invers?
Un semn liniștitor că lumea s-a schimbat, că, în sfârșit, viața a fost declarată sacră, că de acum încolo, când vom ajunge la o alegere între viață și economie, viața va câștiga?
Sau poate că a fost opusul opusului: o panică generală, agravată de canalele de știri și rețelele de socializare care, transmițându-ne, zi de zi, numărul celor care muriseră, sunt în stare critică ori al celor care s-au recuperat, ne-a mânat într-un univers paralel în care nimic altceva, nicăieri, nu mai conta – și, în acest sens, ne-a înnebunit destul de literal.
Până la urmă, așa funcționează tortura chineză cu apă – sunetul picăturii, repetat la nesfârșit, devine un dragon înspăimântător. Cum am reacționa dacă autoritățile de securitate a traficului ar decide să instaleze difuzoare uriașe la intervale de o milă pentru a ne informa cu privire la decesele de pe autostradă din ziua respectivă?” se mai întreabă gânditorul.

(traducere și adaptare B.T.I.)

PS: Apar in acest eseu niște informații despre alte pandemii din trecutul apropiat despre care eu unul nu am auzit nimic pana acum. Aveți mai multe informații, sunt reale sau imaginare, etc ?
PSS: Ca un posibil răspuns la întrebarea pusa, in acest moment lumea nu mai este cea de acum 50 de ani, nici măcar cea de acum 30 de ani. Satul global este real si viteza cu care virusul s-a răspândit arata ca nimeni nu este ferit in al contacta sau răspândi altora. Ca in "Ziua Z" a lui Brad Pitt...

[Costique]

Daca credeți ca aveți o viata grea...sunt alții mai oropsiți. Nimeni nu a cerut sa se nască acolo...

[Costique]

Nu sunt nici șovin, nici iredentist. Istorie doar.

http://romaniainterbelica.memoria.ro/

[enicky]

Un punct de vedere al unui gânditor  francez...

  @Costique, in primul rand mi-a placut postarea, respectiv citarea articolului, care scoate in evidenta foarte multe, pe care nu le mai evidentiez, fiecare deduce...
   In al doilea rand, din continut reiese ca oamenii(in speta autorul) "vad" si "inteleg" adevarul despre pandemie.
 Cat despre pandemiile din trecut, nici n-aveam cum sa aflam, daca ne gandim cat de ferm erau inchise si pazite toate canalele de comunicatii de catre statul comunist. Acum, dimpotriva...
Din punctul asta de vedere, pandemiile  n-aveau nicio sansa sa ajunga la noi ! 
  Si, spre deosebire de pandemiile anterioare, asta a beneficiat si de suport tehnic : respectiv, multiple canale media, audio-video, scrise...., de aici si efectele mentionate in articol.