mi-a placut si va spun si voua...

[gabineg]

[Costique]

Încă o chestie interesanta primita pe mail:

"
CARANTINA MONDIALĂ


> • Potopul a durat 40 de zile ...
> • Exodul a durat 40 de ani ...
> • 40 de zile de post în deșert, unde Iisus a fost ispitit ...
> • 40 de zile au durat aparițiile lui Iisus după crucificarea și învierea sa ...
> • 40 de zile se pare că izolarea numită „carantină” la care suntem supuși va dura.
> Numărul 40 specific în Biblie atrage multă atenție, chiar și până astăzi, 40 de zile sunt cele pe care i se recomand femeii să se odihnească după naștere. 40 sunt săptămânile de gestație.
> Un grup de teologi consideră că numărul 40 reprezintă „schimbarea”, este momentul pregătirii unei persoane sau a unui popor pentru a da o schimbare fundamentală, ceva se va întâmpla după aceste 40 de zile.
> Râurile se curăță, vegetația crește, aerul este curat din cauza unei poluări mai mici, seara cerul înstelat este vizibil și acolo unde a fost acoperit de pături de poluare, mai puține furturi, mai puține crime, pământul este în repaus pentru prima dată în mulți ani.
> Profitati de aceste 40 de zile.
> În Biblie, de fiecare dată când apare numărul 40, există o „schimbare”, deci dacă suntem în carantină „forțată”, să ne bucurăm de ea cu familia, va fi de mare binecuvântare și vom vedea schimbările pe care Dumnezeu le va face în viața noastră.
> Dacă adăugăm că suntem în 2020, care este egal cu 20 + 20 = 40, fie voia lui Dumnezeu.
"

[FritzVonSpritz]

https://actualdecluj.ro/mesajul-unei-studente-infectate-cu-covid19-si-internate-la-cluj-pentru-cadrele-medicale-mi-ar-placea-sa-i-cunosc-cu-adevarat-pe-toti-nu-le-vedem-fetele-deloc-sunt-mascati-in-combinezoane-in-ech/

https://actualdecluj.ro/video-universitatea-tehnica-din-cluj-a-creat-un-prototip-de-ventilator-mecanic-de-urgenta-prin-printare-3d-ca-solutie-la-covid19/

[Costique]

Filozofând despre prostie...

Cum celui bolnav nu-i folosește un pat din aur, nici celui fără minte nu-i folosește un noroc deosebit. - Socrate

Cei mai mulți oameni nu se maturizează, ci numai cresc. - Leo Rosten

Primul simptom al prostiei este lipsa totală de rușine. - Sigmund Freud

Partea interesantă a oamenilor inteligenți: par nebuni în fața proștilor. - Albert Einstein

Trecându-i mereu cu vederea, faci din prost un obraznic. Publius Syrus

Prostia este când ai un răspuns la toate întrebările, înțelepciunea este atunci când ai o întrebare pentru orice. - Milan Jundera

Nimic nu costă mai mult în viață decât boala și prostia. - Sigmund Freud

Cel mai mare pericol social este prostia. - Victor Hugo

Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența. Inteligența are limitele ei, prostia nu. - Umberto Eco

Să ai clasă înseamnă să păstrezi tăcerea în fața proștilor chiar atunci când ai multe de spus. - George Clooney

Cu prostia te poți lupta, dar niciodată n-o vei învinge.

Deșteptul își vede de treaba lui, prostul de cea a altuia.

Spiritele mediocre condamnă de obicei tot ce depășește înțelegerea lor.

Când te cerți cu un prost e ca și când vrei să omori un țânțar pe obraz... Reușești să-ți dai singur o palmă.

Nimeni nu s-a născut învățat, dar asta nu-i o scuză să mori prost.

În fața unui om deștept, toți tâmpiții fac front comun împotriva lui.

În viață să ai grijă să nu superi natura și prostul. Ambii se răzbună, prostul imediat, natura mai târziu.

Când prostul este pe o treaptă mai sus ca tine te scuipă-n cap, uitând că tu ții scara...

Când ești mort, tu nu știi că ești mort, dar durerea o simt ceilalți. La fel se întâmplă și când ești prost!

Am răbdare când e vorba de prostie, dar nu cu cei care sunt mândri de ea.

Prostia ucide, dar nu atât de repede!

Nu credeți toate vorbele. Trăim într-o lume în care proștii se afirmă, iar cei inteligenți sunt prea modești.

Ferește-te de săracul ajuns și de prostul scos în lume.

Invidiosul este rudă cu prostul: te privește, te judecă, te bârfește, iar dacă nu găsește nimic de bârfit, inventează.

Cea mai înaltă treaptă a inteligenței umane este capacitatea de a observa fără să judeci.

Când reușești să taci pentru a evita discuțiile inutile, îți arăți înțelepciunea și inteligența.

Nu poți deschide mintea cuiva, dacă te lovești de încăpățânarea sa.

[gabineg]

Încă o chestie interesanta primita pe mail:

"
CARANTINA MONDIALĂ


> • Potopul a durat 40 de zile ...
> • Exodul a durat 40 de ani ...
> • 40 de zile de post în deșert, unde Iisus a fost ispitit ...
> • 40 de zile au durat aparițiile lui Iisus după crucificarea și învierea sa ...
> • 40 de zile se pare că izolarea numită „carantină” la care suntem supuși va dura.
> Numărul 40 specific în Biblie atrage multă atenție, chiar și până astăzi, 40 de zile sunt cele pe care i se recomand femeii să se odihnească după naștere. 40 sunt săptămânile de gestație.
> Un grup de teologi consideră că numărul 40 reprezintă „schimbarea”, este momentul pregătirii unei persoane sau a unui popor pentru a da o schimbare fundamentală, ceva se va întâmpla după aceste 40 de zile.
> Râurile se curăță, vegetația crește, aerul este curat din cauza unei poluări mai mici, seara cerul înstelat este vizibil și acolo unde a fost acoperit de pături de poluare, mai puține furturi, mai puține crime, pământul este în repaus pentru prima dată în mulți ani.
> Profitati de aceste 40 de zile.
> În Biblie, de fiecare dată când apare numărul 40, există o „schimbare”, deci dacă suntem în carantină „forțată”, să ne bucurăm de ea cu familia, va fi de mare binecuvântare și vom vedea schimbările pe care Dumnezeu le va face în viața noastră.
> Dacă adăugăm că suntem în 2020, care este egal cu 20 + 20 = 40, fie voia lui Dumnezeu.
"

@Costique, mai adaug ca si parastasul se comemoreaza dupa 40 zile.

[Costique]

Președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop – Gânduri la vreme de restriște
"
A venit nenorocirea aceasta peste noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem. Știu că nu există cineva cu vreo soluție miraculoasă pentru a ne face optimiști în aceste zile. Ne gândim la ce este mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!) mai loviți decât noi, ne cufundăm în gânduri sumbre.  Evident, avem și câteva remedii, unele doar paliative. Râdem la primirea unor glume și filmulețe pe mail sau pe WhatsApp și mai ieșim din încordare. Râdem, dar nu e întotdeauna râsul nostru.
Totuși, râsul ține de esența umană, este tipic omenesc și a salvat lumea de la multe rele. Se spune că Aristotel a avut un tratat despre râs, pe care biserica occidentală ar fi încercat să-l oculteze și să-l condamne, fără să reușească.  Apoi, ne gândim că nu este prima catastrofă planetară prin care trece omenirea. Au fost răciri sau încălziri bruște de climă, au fost molime ucigătoare, de la Ciuma Neagră care a omorât, pe la jumătatea secolului al XIV-lea, între 30-60% din populația Europei până la Gripa Spaniolă de la finele Primului Război Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât însuși războiul. Și, de fiecare dată, viața a învins. Sigur că a învins pentru cei rămași și nu i-a mai putut învia pe cei duși dintre noi, pe cei dragi ai noștri, lăsându-ne cu speranța în obșteasca înviere…  Dar ne mai gândim, în aceste zile, și la altele și ne încurajăm cu vorba noastră, salvatoare de multe ori, că în tot răul este și un bine. De când oare nu am mai respirat, mai ales în marile orașe, un aer mai curat? Deocamdată ne putem plimba pe jos – fiindcă Dumnezeu ne-a dat picioare ca să umblăm cu ele și nu să le punem doar pe pedala de accelerație a mașinii ori să le îndreptăm obligatoriu spre ascensoare – prin locuri mai ferite, pe cărări demult uitate și ocolite.  Am trecut mereu grăbiți pe lângă edificii și nu am văzut un detaliu arhitectonic original, nu am avut vreme să prețuim un colț de stradă, o statuie sau un bust al unui om odinioară faimos și azi uitat. De când nu am mai avut răgazul să privim o gâză care învie după iarnă, de când nu am mai conștientizat versurile lui Topârceanu cu puiul de muscă ieșit „ca să-și usuce labele”? Poate că în serile lungi, vom reuși și noi, ca Blaga, să auzim (din nou ori pentru prima dată) „cum bat în geamuri razele de lună”. 
Poate că nu i-am mai ascultat demult pe părinții și bunicii noștri, cu durerile lor, cu poveștile lor de demult, cu obsesiile lor de oameni bătrâni și bolnavi. S-ar putea ca ideile lor fixe, sâcâielile lor, sfaturile lor și chiar amintirile lor, gândurile nostalgice din viața lor trecută să ne ni se pară dintr-o dată pline de farmec și de miez.  De când nu ne-am mai jucat în chip serios cu nepoții ori copiii noștri, fără grabă, în tihnă, cu sufletul deschis? Iată că avem acum timp să ne punem în pielea lor și să înțelegem că „bucuria și iubirea lor este jocul”, că au nevoie și ei de copilărie și că este așa de simplu, de necesar să ne copilărim și noi câteodată.  Unii dintre noi ne mirăm că vin românii acasă din depărtări și ne gândim că ar trebui să rămână unde se află. Da, comod și sigur pentru noi și, poate, chiar pentru ei, așa ar fi, numai că firea omenească nu se ghidează întotdeauna după regulile rațiunii. Pe lângă minte, avem și inimă, iar inima ne trage la casa noastră, lângă ai noștri, lână aceia care ne pot înțelege „bucuria și amarul”, dorul și durerea.  Acum se vede că globalizarea nu ne poate despărți de „locul nașterii noastre”, că ne exprimăm grijile mai bine în românește, chiar dacă vorbim și engleză, franceză ori germană. Inochentie Micu, trecut în lumea drepților în 1768, la Roma, după aproape un sfert de veac de exil, a cerut să fie îngropat acasă, la Blaj, în așteptarea obșteștii învieri, pentru că „nu poți învia cu-adevărat decât din pământul patriei”. Mulți au privit cu nepăsare această dorință testamentară și au pus-o pe seama unui om amărât, a unui om de demult, care gândea după tiparele vieții lui. Iată că acele tipare se potrivesc și astăzi, pentru că, în anumite privințe, „nimic nu este nou sub soare” (nihil novi sub sole). 
Trudiți de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară de prin trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu, speriați de primejdia stingerii printre străini, românii iau calea țării. Unii își dau seama abia acum că odinioară, când ispita câștigului substanțial i-a putut orbi, au hulit țara, în loc să se supere doar pe oamenii nemernici, pe instituții nevolnice, pe împrejurări nefaste. De câte ori nu am auzit persoane (de succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie de România, că s-au săturat de România ori că nu vor mai reveni în România! Sufletul nu se pliază, însă, după rațiunea rece, după orgolii de moment și nici după venitul material copios.  Mulți ascultă acum imnul național cu alte urechi, iar unora „Balada” lui Ciprian Porumbescu le dă altfel de fiori. Casa de acasă, oricât de umilă ar fi, prețuiește acum mai mult decât toți banii din lume. Vorba „să ne ținem de neamuri” are, parcă, acum alt înțeles. Iar asta se întâmplă – culmea! – în mijlocul izolării la domiciliu spre care suntem îndemnați. Ne izolăm desigur, dar ne izolăm întru unitate, iar această unitate constă și din familia cea mare care este neamul nostru.  Ne socotim adesea mai proști decât alții, mai necivilizați, mai inculți. Dăm buzna în magazine, ne aprovizionăm peste măsură, dăm din coate și zbierăm, mințim că nu suntem infectați și că nu am fost în zone de risc, ne purtăm iresponsabil. Dar oare alții – puși în fața acestei situații-limită – cum fac? Oare sunt mult mai buni, mai umani, mai solidari? Nu sunt astfel întotdeauna și nu toți! Am văzut cozi imense la Londra sau la Los Angeles, am văzut îmbrânceli, insolențe și prefăcătorii la Paris ori la Madrid. Oamenii sunt oameni peste tot, cu bune și cu rele. Popoarele nu sunt, însă, bune sau rele, morale ori imorale, egoiste sau generoase, ci numai oamenii sunt așa. 
Nu este momentul să ne lamentăm, ci trebuie să ne adaptăm cât mai bine împrejurărilor și să mergem înainte. Haideți să considerăm că, în mijlocul acestui rău imens, am câștigat în comunicare, în dialog și în omenie. Văd zilnic români care se duc să hrănească alți români, care împart hrană și măști, care duc vitamine pentru întărirea imunității organismului, care au grijă de animalele de companie rămase singure. Aceștia trebuie prețuiți și încurajați.  Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri sau cinici, iresponsabili sau răi. Aceștia trebuie veștejiți și pedepsiți. Legile curente și cele excepționale, regulile de viețuire și de conviețuire nu se discută, ci se aplică. Nu este acum momentul să fim originali, să ne exhibăm orgoliile și inițiativele, să încercăm să ne „descurcăm”.  E drept că „românul s-a născut poet”, dar acum, în viața publică, trebuie să domnească legea și ordinea, nu „poezia”. Pe de altă parte, românii (ca și italienii) nu sunt nemți ori elvețieni și nu au în spate o istorie întreagă de civism și democrație liber consimțită. Aș vrea să văd oameni politici care să explice starea aceasta de urgență pe înțelesul tuturor, să nu vorbească doar în sentințe, de la înălțimea podiumului lor de șefi, să nu se sfiască să pună și o lacrimă între slove (cum ar fi zis Goga), să nu-și ascundă vorba tremurată, să ne arate că trăiesc drama noastră și că împărtășesc speranța noastră. Vorba dulce, dar fermă poate muta munții din loc.  Să fim blânzi, buni cu medicii (și personalul medical) și cu învățătorii (de toate gradele). Primii ne vindecă trupurile vlăguite de boală, iar ceilalți ne vindecă sufletele, duc educația mai departe, cultivă încrederea în om și umanitate.
 Am vrea (mai ales acum) să-i simțim și pe politicieni ca fiind de-ai noștri, cu spaimele și cu credințele noastre, cu vorbele noastre simple. Dar, în plus, dincolo de toate aceste naivități ale mele, ei mai au o datorie: să ia măsuri bune, să aibă alura de lideri, să-și conștientizeze rolul de elite, ca să ne poată insufla încredere și speranță. Dacă nu pot sau nu știu să facă acest lucru, atunci este grav, căci poporul acesta are nevoie de ghidaj bun, de călăuze potrivite. Altminteri, „bucuroși le-om duce toate”, pentru că ne știm trecători și vulnerabili. Suntem trestii gânditoare, cum zicea Blaise Pascal și ne purtăm ca atare, cu umilință și cu semeție în același timp, în căutarea echilibrului. Dacă nu o facem mereu, înseamnă că avem mari carențe în educație, că nu am făcut școală cum se cade, că am rămas la un stadiu de ființă inferioară.  Criza aceasta neașteptată ne-a învățat ce să prețuim în viață, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este bogăția sufletească.  Alergăm clipă de clipă după slujbe bănoase, căutăm să trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente și acum ne dăm seama ce bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm această bogăție spre semenii noștri.  Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară, adică spre colțul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru.
"

[kellogs]

Filozofând despre prostie...

Si un discurs mai academic:

[ntire2000]

[ntire2000]

Prezentatorul jurnalului meteo al BBC lucreaza de acasa.
A încheiat buletinul meteo într-un mod cu totul original. 

[enicky]

  Unde duce pasiunea pentru Suzuki :