Ha, ha! Mai sunt:
1. Prastia se numea "cracan", iar proiectilele erau ace de gămălie sau bucăți de sârmă îndoită numite "invizibile"
...
La noi prastia de care zice
@gabineg se numea "piscarici" (evident, de la verbul 'a pisca'). Cele normale cu bile sau pietre nu aveau nume. Erau doar prastii, insa nu au fost prea populare.
Poate ar trebui sa facem un topic cu titlul "Amintiri din copilarie". Cu siguranta fiecare din noi ar putea contribui cu cate un roman in cel putin 5-6 volume
. In lipsa topicului, plusez si eu cu cateva care nu sunt prea grele. Alea grele doar in privat
sau cu copyright cand imi public romanul. Si pentru ca vorbim de romane, incerc mai jos un "teaser"...
Eu am avut norocul sa cresc pe o strada care a fost o lume in sine; din punct de vedere social era un satuc in inima unui oras. Familiile erau acolo de cel putin 2-3 generatii atunci cand am fost eu copil. Istoria alor mei nu era din cele mai lungi, doar generatia tatalui si generatia bunicilor au fost acolo. Insa altii erau si mai demult. Intamplarea a facut si ca majoritatea covarsitoare a copiilor de pa strada asta sa fie baieti. Generatia tatalui meu a avut 2-3 fete. Generatia mea NICI UNA. Eram 30-40 de insi rasfirati ca varste cam pe 10 ani distanta si absolut nici o fata printre noi. Cert e ca atat generatia parintilor mei, cat si a mea, au fost extraodrinar de unite, la bune... si mai ales la rele
; unde relele au variat de la strengariile varstelor fragede... la chestii dintre cele mai dubioase pe masura ce am crescut (dar asta e alta poveste). Cert este ca aceasta coeziune si spiritul de comunitate de pe strada pe care am crescut ("
Strada" ar trebui sa o numesc, pentru ca asta a fost pentru fiecare din noi) nu exista nicaieri pe strazile sau la blocurile invecinate. Noi intotdeauna am interactionat cu indivizi din vecinatati, nu cu grupuri, pentru ca nu prea existau alte grupuri.
In fine... revin la "topic"
.
Joaca (desi termenul e oarecum impropriu) avea de obicei caracter sezonier si se manifesta de obicei primavara, vara si toamna. Iarna nu prea faceam asa multe, eram "pradatori" de vara. Spun ca termenul e impropriu pentru ca lucrurile de mai jos le-am parcticat de mici copii pana la adolescenta tarzie si chiar dupa, la alt nivel odata cu trecerea timpului, in general din ce in ce mai intens si mai agresiv... combinat pe parcurs si cu alte chestii
.
In principiu primavara si toamna, in perioadele de vreme potrivit de calda, prestam cornete, fotea (un joc foarte solicitant si captivant practicat cu mare mandrie exclusiv pe Strada noastra), cutitas, castel si fotbal sau tenis cu piciorul. Ocazional mai prestam si diverse jocuri de carti sau similare, toate pe pedepse. De fapt, ca o paranteza, tot ce faceam era de obicei pe pedepse. Cel sau cei care pierdeau primeau o serie de pedespe considerate "traditionale" pe Strada, dar si unele mai netraditionale. Printre cele traditionale se numarau de exmplu sa alergi in c**ul gol sau sa strigi chestii de genul "Eu sunt nebun" in zone publice aglomerate, sa mergi la furat (de fructe) de unul singur si sa aduci prada la gasca, sa arunci faina pe parbriz la masini, in trafic, pe marile bulevarde... s.a.m.d. Cele netraditionale sunt mai greu de explicat aici
.
Cand dadea caldura se mergea "la baie", la Dunare. Mersul la baie se intampla in general o data pe zi in timpul scolii si de una-doua ori pe zi in timpul vacantelor. Transhumanta
zilnica spre si dinspre Dunare avea si ea rute variate. In functie de fructele aflate in parg se mergea, pentru a se da atacul, pe strazile unde erau curti cu ciresi si caisi timpurii, apoi cei tarzii, piersici, prune, mere, ajungand toamna catre rutele cu bolte de vita de vie, smochine etc.
Iarna se mai domoleau lucrurile, pentru ca era frig si ziua scurta. Se intamplau lucruri doar daca era zapada sau cand veneau sarbatorile. La sarbatori de baza erau pocnitorile de toate felurile. Aveam pocnitorile clasice cu doza-cui-elastic-fosfor si tunurile cu carbid. Tunurile erau de obicei cele portabile, cu tub de spray infipt la cald in teava groasa de plastic. Astea se tineau la "sub'brat" de obicei si uneori se foloseau pentru a-i pedepsi pe cei care aveau polite neachitate catre noi (de exemplu aia care ne confiscau si taiau mingile pe timp de vara cand fotbalul nostru infocat le ruina gradinile). Procedura era sa mergi in dreptul casei respectivului si sa tragi cu tunul catre geamuri. Efectul era cat se poate de spectaculos
.
Mai aveam si tunurile fixe, facute din tevi de inrigatii. Astea erau mai rar folosite, pentru ca erau foarte puternice si trebuiau manuite cu grija, pentru ca metalul nu era foarte rezistent. Doar cei mai mari le detonau si doar in noptile cele mai importante ale sarbatorilor, in timp ce restul Strazii - copii, parinti, bunici - erau spectatori de la distanta. Astea erau in principiu instrumente de PR
, pentru ca se auzeau peste cartiere si ne mandream fiecare cu al nostru. Ulterior, dupa sarbatori erau dezbateri mari despre care a avut cel mai bun tun...
Intr-unul din ani am avut si regele tunurilor, o hardughie facuta de unul din baietii din gasca (,) care tocmai se angajase la o firma care tragea gaze. Abia il caram vreo 5-6 insi. Ala a fost fara exagerare din categoria armelor adevarate. Se putea merge cu el la razboi. In iarna respectiva, de sarbatori, am reusit sa tragem cu el doar vreo 2-3 detonari, la interval de 5-10 minute una de alta, pentru ca la o reincarcare lua o gramada de apa si carbid si dura o vesnicie sa produca gazul necesar si...
suficient. Il amplasasem intr-o intersectie mare cu blocuri pe toate cele 4 colturi si la ultima detonare au cazut cateva geamuri de pe la etajele superioare, unde probabil rezonanta era mai intensa. Instantaneu a venit si politia, care probabil fusese deja anuntata de la prima detonare. Ne-m facut toti nevazuti, iar politistii au gravitat vreo ora in jurul obiectului, pana cand a venit un camion si l-au incarcat si-au plecat. Spre usurarea noastra nu a fost nici o investigatie ulterioara, nici o intrebare. Doar l-au luat si-au plecat. Asta a fost si ultimul an in care am mai practicat pocnitorile. Eram deja toti destul de mari; cei mai mari din gasca deja trecuti bine de 20, iar noi astia mai mici eram si noi catre sfarsitul liceelor.
Eu am fost cel mai mic din gasca. Dupa mine toate lucrurile astea au disparut subit. A mai urmat generatia fratilor nostri mai mici (culmea, toti numai baieti
), care au fost cam toti pe la 4-5 ani distanta de noi. Insa ei nu au mai fost un grup cum am fost noi. Viata se shimbase deja; nu erau tablete neaparat, dar distractiile erau altele si noile tipuri de distractie nu au mai presupus aceeasi nevoie de socializare si aceeasi coeziune. Ei erau impreuna doar prin noi, cei mari, rezonand cu cele pe care noi le facusem sau alaturandu-se cand noi ne mai reuneam. Insa cand erau doar ei... destul de rar faceau ceva impreuna.
