Iluziile consumatorilor de alcoolSursa: http://think.adevarul.ro/2011/01/iluziile-consumatorilor-de-alcool/Confuzia e mare în privinţa legăturii dintre alcool şi alcoolism. În primul rînd, ideea că alcoolismul e o boală ca oricare alta pare foarte dubioasă, cînd nu e de-a dreptul surprinzătoare pentru mulţi. Beţia ca practică regulată, excesivă, e „o patimă” sau „un dar”, un viciu, o metodă terapeutică („îşi îneacă amarul în băutură”) sau o fatalitate, dar nu o boală. Alcoolicul nu e un dependent, ci un om care nu prea vrea să lase băutura, un încăpăţînat. Ceea ce e şi adevărat, dar în aceeaşi măsură în care un om bolnav nu vrea să lupte deloc cu boala lui, mai ales că, cel puţin o vreme, e o boală relativ plăcută. Pe de altă parte, alcoolismul văzut ca o fatalitate şi alcoolicii priviţi ca victime absolute, fără nici o capacitate de a-şi depăşi condiţia, e o concepţie la fel de simplistă precum stigmatizarea şi abandonarea alcoolicilor pe motiv că au doar o problemă de voinţă.
Din aceeaşi categorie, dar pe alt nivel, a celor care cred că dacă beau numai bere sau vin bun, de casă, sunt feriţi de pericolul alcoolismului e şi iluzia celor mai educaţi că, atîta vreme cît funcţionează bine în viaţa socială, nu trebuie să-şi facă griji în privinţa alcoolului. Aici intră şi aşa-numiţii closet-drinkers, în special femei, care cred că dacă beau numai acasă, pe ascuns, la sfîrşitul zilei, sunt OK. Sau aşa-numiţii high-functioning alcoholics – oameni de succes, care îşi ţin în frîu cariera şi imaginea, muncesc eficient, cîştigă bine, se îmbracă impecabil, fac sport, mănîncă sănătos şi totuşi au o problemă, de care de multe ori nici ei nu-şi dau seama, cu atît mai puţin cei din jurul lor: cel mai preţuit moment al zilei, pe care îl aşteaptă încă de dimineaţă, de cînd se trezesc, e acela cînd, după ce şi-au încheiat toate obligaţiile, se relaxează la un pahar, două, trei, patru, o sticlă, două, trei… Cît sunt foarte tineri, băutura poate să le fie chiar de folos, îi ajută să socializeze, le crează o imagine de băieţi sau fete de gaşcă, iar în unele domenii, în unele sectoare ale corporaţiilor, în lumea creativilor, agresivitatea şi dezinhibiţia favorizate de consumul de alcool îi ajută să se afirme şi chiar să înainteze în ierarhii. Nu doar în Rusia trebuie să bei votcă la saună cu superiorii ca să fii cineva în lumea politică (Gorbaciov şi Putin sunt două excepţii interesante), dar şi pe Wall Street cocaina şi alcoolul fac jocurile. În lumea artistică la fel, nu cred că mai trebuie spus, se bea mult, deşi aici lucrurile sunt mult mai complicate, alcoolul fiind concurat de droguri şi existînd mereu dizidenţi, de la gruparea „băutorilor de apă” din Parisul secolului XIX pînă la mişcarea Straight Edge din muzica ultimilor decenii, un subcurent punk ai căror adepţi resping alcoolul, drogurile şi poligamia, opunîndu-se imaginii rock-starului clasic.
Alte categorii de băutori care nu se află, în percepţia publică, „la risc”, sunt cei care beau vin numai la masa de prînz (sau care cred că fac asta, uitînd să mai pună la socoteală şi celelalte pahare mai mult sau mai puţin ocazionale). Pînă în momentul în care au explodat în Franţa statisticile privind numărul de bolnavi de ciroză hepatică, se credea că obiceiul consumului de vin la masă e doar o plăcere benignă, ba chiar că e benefic pentru sănătate. Multe studii confirmă existenţa unor virtuţi terapeutice ale vinului, dar, bineînţeles, e vorba de cantităţi mici.
Binge-drinkers sunt acei băutori care se pot abţine multă vreme de la consum, dar o fac lată ocazional. În Marea Britanie, acest tip de abuz de week-end se lasă cu nenumărate dezastre. În Londra există ambulanţe speciale pentru bingeri, care sunt chemate, în medie, cam o dată la 5 minute. Binge-drinkerii nu beau în fiecare zi, dar în momentele cînd recuperează, se pot răni şi îi pot răni pe alţii grav, atît somatic, cît şi social.
Alcoolismul are deci mai multe forme şi alcoolicii sunt de mai multe tipuri. O clasificare psihiatrică îl împarte în:
1. Alcoolismul alfa, care presupune o dependenţă psihologică faţă de alcool la care subiectul recurge „simptomatic” şi episodic, în situaţii de stres sau ca urmare a unor suferinţe fizice, în scop tranchilizant şi euforizant; la baza acestui tip de alcoolism există o organizare nevrotică a personalităţii; există posibilitatea abţinerii, consumul nu este progresiv, se menţine controlul, nu apar fenomene de sevraj.
2. Alcoolismul beta, care presupune o perioadă îndelungată de ingestie, care are drept urmare apariţia unor complicatii somatice (digestive, hepatice, neurologice), a unui deficit nutriţional; consumul de alcool se face în virtutea unor obiceiuri socio-culturale, sistarea lui este posibilă şi de obicei lipsită de tulburări de sevraj.
3. Alcoolismul gamma, care presupune o dependenţă fizică certă, sistarea consumului determinînd simptomatologie de sevraj; cresterea toleranţei faţă de alcool duce la consum progresiv cantitativ, apare pierderea controlului asupra cantităţii ingerate; comportamentul bolnavului are implicaţii socio-familiale importante.
4. Alcoolismul delta, care semnifică consum continuu de alcool, reducerea sau suprimarea lui pe termen foarte scurt (1-2 zile) ducînd la apariţia simptomatologiei de sevraj.
5. Alcoolismul epsilon, este caracteristic celor care simt o nevoie bolnăvicioasă de a bea, numită şi dipsomanie gravă.
Aceste clasificări şi nuanţări pun mai bine în lumină confuziile şi iluziile consumatorului de alcool. Iluzia că berea nu e alcool (şi de aceea unii doctori ţin să le specifice pacienţilor pe biletele de externare, după recomandarea de a nu consuma băuturi alcoolice, într-o paranteză – „bere, vodcă, vin etc”) şi iluzia unora că, atîta vreme cît se ţin de job, cîştigă bani şi se duc la fitness, consumul zilnic de alcool nu-i atinge au aceeaşi rădăcină: negarea. Nu e vorba de ignoranţă, e un truc al minţii, e modul în care dependenţa îşi apără cu înverşunare teritoriul. Uneori, nici un fel de semnal de alarmă, oricît de dur, nu-l pot convinge pe băutor că se află în pericol, aşa cum nici imaginile şocante de pe pachetele de ţigări nu conving un fumător să se lase. Dacă îi faci unui băutor înveterat un CT (o investigaţie imagistică la computerul tomograf) şi îi arăţi, negru pe alb, cum îi stafideşte alcoolul creierul, e posibil să-l sperii, dar s-ar putea ca tot în alcool să caute să-şi înece spaima. Depinde însă de fiecare. Sunt alcoolici care povestesc că s-au lăsat după ce, jucîndu-se cu un copil, l-au scăpat în cap pe podea.
O formă rafinată a negării este raţionalizarea. Alcoolicii îşi găsesc motive aparent raţionale ca să bea: artistul crede că alcoolul îl inspiră (ceea ce poate fi adevărat, dar pînă la un punct; alcoolul îţi şi poate omorî talentul), depresivul crede că alcoolul îl înveseleşte (deşi alcoolul în sine e un depresant), timidul crede că îl ajută să socializeze (dar e o socializare limitată şi superficială, cînd nu se duce de-a dreptul în comportament antisocial), cel care are probleme cu intimitatea crede că alcoolul îl ajută să facă faţă (de exemplu bărbaţii care suferă de ejaculare prematură îşi pot găsi în alcool un suport, dar numai pentru o vreme şi e vorba oricum de un cerc vicios, obişnuinţa de a pierde controlul afectează toată viaţa personală).
Toate aceste motive par întemeiate, dar mărturiile celor care s-au lăsat de băut (sau au redus consumul) demonstrează că nu aveau nici o bază. Ceea ce puteau face pe alcool făceau mult mai bine fără, iar ceea ce nu puteau face, învăţau să accepte.
Despre vindecare vom vorbi însă într-un episod viitor. Pînă atunci, iată o prezentare schematică, a evoluţiei alcoolismului, un fel de radiografie a iluziilor alcoolicului, preluată de pe siteul AlcoHelp :
1. Consumarea ocazională de alcool pentru uşurare
2. Inceperea consumului regulat de alcool pentru uşurare
3. Creşterea toleranţei la alcool
4. Apar lacune în memorie
5. Consum de alcool pe ascuns
6. Dependenţa crescută la alcool
7. Băutul pentru uşurare devine reflex
8. Compexe de vinovăţie din cauza băuturii
9. Evitarea discuţiilor despre alcool
10. Lacunele de memorie se înmulţesc
11. Scade capacitatea de a se opri din băut faţă de ceilalţi
PIERDEREA CONTROLULUI
12. Necesită explicaţie pentru motivarea faţă de băut
13. Atitudine agresivă, orgolioasă, de a se impune
14. Frecvente mustrări de conştiinţă
15. Recidive după perioade de abstinenţă totală
16. Intenţii şi hotărâri bune dau greş
17. Evadare sentimentală şi geografică
18. Pierderea altor interese
19. Debarasarea de prieteni şi familie
20. Probleme la locul de muncă si financiare
21. Manie inexplicabilă
22. Neglijarea alimentaţiei
23. Pierderea puterii voinţei
24. Tremurături şi băutul matinal
25. Reducerea toleranţei la alcool
26. Înrăutăţirea stării corporale
27. Stări de beţie prelungite
28. Decădere etică considerabilă
29. Obstrucţionarea gândirii
30. Beţii cu persoane sub nivelul lui
31. Temeri neîntemeiate
32. Incapacitatea de a începe o activitate
33. Băutura ia caracterul de obsesie
34. Dorinţe religioase confuze
35. Explicaţiile şi alibiurile alcoolicului se năruie
36. Se recunoaşte starea totală de decădere