Ne mai trebuie si POEZIE...

[sfichiu]

VATRA-I PIAȚĂ....


Piatra-i piatră, gându-i gând,
Se-ntâlnesc doar pe pământ,
Piatra, sus, pe munte, crapă,
Gândul din pietriș se-adapă…

Gându-i gând și piatra-i piatră,
Împreună-s doar pe vatră,
Când, prin jar, piatra roșește
Și când omu-n foc privește…

Ochii săi se-aprind ca cerul,
Când, în jar, văd adevărul,
Se-nnegresc ca piatra-n munte,
Storc sudoarea-i de pe frunte…

Omul-n foc, prin foc, gândește
Când necazul îl pândește,
N-are piatră și cuțit,
Nici vreun gând de priponit…

Se răzbună doar pe vânt
Și pe focul din pământ…
E din ce în ce mai greu
Să mai ai un Dumnezeu…

N-ai nici piatră, nici averi,
Ci doar chinuri și dureri…
Azi, pământu-i doar cuvânt,
Frunză veștejită-n vânt…

Piatra-s băncile străine,
Care fac pământ din tine,
Te îndeamnă ca să crezi,
Că-ți dau șansa să visezi…

Dacă te-mprumuți pe viață,
Ieși din norul tău de ceață
Și poți astfel a spera
Că-ntr-o zi vei prospera…

…………………………..

…Te-mprumuți ca să trăiești,
Și trăiești ca să trudești,
N-ai nici piatră, n-ai nici gând,
Ai rămas doar frunză-n vânt

Nu mai poți să-ți spui pe vatră:
Gându-i gând și piatra-i piatră…
Vatra nu mai e ce-a fost,
Piatra, azi, are alt rost…

Vatra-i, astăzi, doar o piață,
Iar tu rob, la bănci, pe viață.

Gheorghe Văduva,
București, 29 martie 2013

[Laurentiu]

Vecini dintotdeauna

Nu mai avem vecini
care să ne spună bună-ziua,
de fapt nu mai ştiu dacă mai avem vecini,
suntem fiecare pe cont propriu,
suntem scări întregi, blocuri şi cartiere de străini,
suntem oraşe de străini,
o ţară în care oamenii ei nu se mai cunosc între ei
aşa cum se cunoşteau odată,
s-au mutat de mici copii,
nici n-au apucat să se cunoască,
s-au mutat părinţii,
care prin străinătate,
care prin singurătate,

bătrânii nu mai stau în faţa blocului,
au plecat demult prin locuri numai de ei ştiute,
au ajuns nişte taloane de pensii ascunse prin case,
pot să moară liniştiţi cu televizorul deschis
că nu află nimeni,
pe la înmormântările lor nu mai vine decât popa,
copiii le sunt plecaţi
abia au plecat şi n-au bani să se întoarcă,
puteau şi ăştia bătrâni să mai aştepte un pic,
măcar până strângeau şi ei bani
de un zbor low-cost,
de un zbor acasă,
spre nicăieri,
spre nimeni şi nimic,

vecinii au plecat demult,
copiii învaţă limbi străine
dacă au apucat să plece,
iar dacă au rămas
învaţă să rabde de foame,
iar dacă au noroc
îşi văd părinţii prin calculator
şi-i iubesc prin internet,
îi iubesc prin skype

acolo e plin de vecini
împrăştiaţi prin toată lumea
care încă n-au uitat
mirosul de ceapă prăjită de pe scara lor
sau mirosul de cornuleţe de la doi,
aşa cum nu pot uita vecinul de la parter,
de la unu sau al nu ştiu câtelea etaj,
mirosul de varză murată
îi urmăreşte prin toată lumea,
pe ei, vecinii de altădată,

vecinii plecaţi din faţa aceluiaşi bloc,
din acelaşi cartier,
din acelaşi oraş,
din aceeaşi lume,
vecini buni,
vecini irepetabili,
vecini pe viaţă şi pe moarte,
vecini cărora le-a rămas
doar ca un pretext,
dorul de casă,
ca să aibă unde să se întoarcă,
unde să vină,
să nu simtă că au ajuns ai nimănui,
că sunt de nicăieri şi că sufletul lor
a rămas într-o cutie poştală părăsită,
acolo unde au primit primul bileţel
sau prima scrisoare de dragoste
şi acum nu mai primesc nici măcar chitanţele
de la gaz sau lumină,

poştaşii au plecat şi ei
odată cu lumea şi cu scrisorile,
trăiesc într-o ştampilă,
sunt aşa de bine timbraţi
că nimeni nu mai poate să-i aducă înapoi,
aşteaptă cuminţi noile adrese
unde se vor strânge toţi vecinii din nou
de pe strada ta,
de pe strada mea,
din blocul tău,
din blocul meu,
de la unu,
de la doi,
iar când ne vom fi strâns toţi
n-o să mai fie nevoie de drumuri,
de străzi sau de numere...

Poezie de Marius Tuca.

[edy70]

Afara ploua de doua zile, un pansament pentru cei depresivi ...

G. Bacovia - Rar

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe -
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur...

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine -
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur...
Orice ironie
Vă rămâne vouă -
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur...

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme -
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic...

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie -
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...

[sxtelu]

Afara ploua de doua zile, un pansament pentru cei depresivi ...
G. Bacovia - Rar

Varianta trubadurului:

[sfichiu]

  Minte proastă (după Miron Radu Paraschivescu)

Credeau mulţi c-o am prea mare
şi s-au pus să mi-o măsoare......
Ca să vezi ce minte proastă,
puteau veni la nevastă
s-o întrebe cum stă treaba,
nu să măsoare degeaba,
doar ea putea să le zică,
de la-nceput, c-o am... mică!
O fi ea e cu roboteala
da-mi ţine şi... socoteala,
nu care cumva să scap
şi, bătrân, să-mi fac de cap.
Că, dac-o ai... nesimţită,
poci să nu pici în ispită?
De-asta zic eu că muierea
îmi ştia bine durerea,
da` ei, proştii, ce poci spune,
căzuţi toţi în cap, pă bune,
fără să se mai gândească,
săriră s-o ciopârţească.
Trecui eu peste necaz,
fără să fac prea mult caz,
şi încerc, cum s-o putea,
să îmi fac treaba cu ea.
Uneori, când, printre dește,
îmi scapă, de zici că-i pește,
simt că mă ia cu răcori
și stau treaz până în zori,
 făcându-mi plan după plan,
cum să mai câștig un ban,
că ăștia patru la sută,
dați de Guvern, la derută,
pensia tot nu-mi ridică
și rămâne mică, mică...

Minte de pitic, se pare!
Zicea că o am prea mare,
când a pus să mi-o măsoare...
Despre ce credeati ca e vorba...???

Întrebaţi-o pe Ortensia!
Nu am descris decât... “pensia”!


 

[sfichiu]

 

[rexkrokiDAU]

La multi ani!  Florian Pittis....

[LTD]

 O cafea in asteptare
 
Aceasta poveste te va încălzi mai mult decât o cafea într-o zi rece de iarnă!
Am intrat într-o cafenea mică, impreuna cu un prieten de-al meu și am asteptat sa dam comanda. În timp ce ne apropiam de masa noastră, doi oameni vin și se duc la tejghea:
- Cinci cafele, te rog. Doua - pentru noi și trei - "in asteptare".
Ei si-au platit comanda, si-au luat cele doua cafele si au iesit. Eu il intreb pe prietenul meu:
- Ce sunt alea “cafele in asteptare" ?
- Aștepta și vei vedea, mi-a raspuns.
Au intrat mai multe persoane, ulterior. Doua fete au cerut cate o cafea, au platit si au plecat. Urmatoarea comanda a fost de șapte cafele și a fost făcut de trei avocati: trei - pentru ei și patru - "in asteptare". Eu, încă, mă întrebam care e treaba cu aceste cafele "in asteptare". Dintr-o data, un om îmbrăcat în haine ponosite, care arată ca un cerșetor, vine prin ușă și intreaba:
- Aveti o cafea "in asteptare" ?
Atunci, am inteles. Oamenii plătesc în avans o cafea, pentru cineva care nu își poate permite o băutură caldă. Tradiția cu cafele "in asteptare" a început în Napoli, dar s-a răspândit peste tot în lume și în unele locuri, poți comanda nu doar o cafea suspendata, ci, de asemenea, un sandwich sau o masă întreagă.
Este un mod interesant de a face un bine unor oameni necajiti, fara sa incurajezi un comportament antisocial.
 
O mișcare a oamenilor generoși care ia amploare în intreaga Europa  și sperăm să ajungă și la noi în țară: cafeaua în așteptare!
Regula este una cît se poate de simplă: clientul cumpără, de exemplu, o cafea, iar dacă vrea, mai plătește în avans încă una pentru o persoană săracă. Poți plăti și o porție de mîncare pe care nu primești. Aceasta rămîne în grija localului pînă cînd apare un client nevoiaș. Un client care nu îşi permite o cafea poate întreba ulterior dacă există vreo “cafea în aşteptare”, astfel încât să se bucure de o băutură caldă fără a fi nevoit să plătească pentru asta. În timp, mişcarea s-a extins în mai multe ţări, iar gestul a devenit nu doar unul de caritate, ci un stimul pentru socializare, pentru că adesea cafelei îi era asociat un mesaj sau o urare.
 
Ideea a apărut în sudul Italiei, la Napoli, iar în scurt timp gestul a fost adoptat și în alte țări: Ucraina, Canada, Bulgaria și de curînd România.
Credem că și în acest oraș există oameni care-și permit mai multe lucruri decât pot consuma sau poate unii care vor să fie eficienți, dar nu știu cum să o facă; sau unii care au resurse, dar nu au timp pentru voluntariat.

[sfichiu]

Constantin Negruzzi – Eu sunt român…

În august 1853, Constantin Negruzzi povestea despre țara sa, România.

    Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut,
    Pământul tău e bine-a nu uita;
    Oricui e drag locul ce l-a născut.
    Eu, frații mei,’ori unde-oiu căuta,
    Nu mai găsesc ca dulcea Românie,
    De-o și hulesc câți se hrănesc în ea
    Corci venetici. Dar oricum va fi, fie,
    Eu sunt Român, și-mi place țara mea,

    Laudă mulți pe Francezul voios,
    Pe mândrul Rus, pe Neamțul regulat,
    La dânșii, spun, că-i bine și frumos;
    Dar, frații mei, eu oricât am umblat
    Pe drumuri lungi, cu șine ferecate,
    Nu mă ‘nvoeam și vreți să știți de ce?
    Pentru că-mi plac șoselele stricate.
    Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea.

    Străine țări îmi place-ades să văd.
    Dar sunt sătul lumea de-a colindă;
    In țara mea de-acuma voiu să șed;
    Căci, frații mei, ori unde voiu umblă,
    N’o să găsesc acea bună primire
    Ce m am deprins în țară-mi a vedea;
    Și în străini e rece găzduire!
    Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea.

    Tânăr eram și sărutam cu-amor
    Căpriii ochi sburdatecei Dridri
    Ea mă vându și eu voiam să mor,
    Când mă ‘ntâlnì o blondă milady;
    Dragostea ei scăpă a mele zile,
    Dar mă ‘nghieță, și mă ‘ncălzi abia
    Dulcele-amor româncelor copile…
    Eu sunt Român, îmi place țara mea.

    La masă beau adesea vin străin,
    Tocai, Bordo, Șampanie iubesc.
    Iar mai ales prefer vinul de Rin,
    Dacă nu am Cotnar și Odobesc;
    Când însă am, deșert pline pahare,
    Apoi încep să cânt vre-o manea,
    Și sunt tot beat cât țin zilele-amare!
    Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea!

Chiar dacă poezia a fost scrisă acum 159 de ani, versurile ei sunt cât se poate de actuale. Se pare că unele lucruri nu se vor schimba niciodată…

[gabineg]

Deci domnul Negruzzi mai asculta cate-o manea... :o

Astazi, apar strofe naucitoare:

Tainuiti de geana noptii
Ea-l intreaba pe baiat:
-Ce sa fac? Imi scot chilotii,
Sau guma de mestecat...:-