Ne mai trebuie si POEZIE...

[Cosmin09]

Frumos scris

[gabineg]

România e o ţară gogonată, în care fiecare minciună e adevărată.
Lelia Munteanu:Am scris eu asta? Nasol

O ţară curată, fără scame, unde oamenii trăiesc ca-n reclame. Timpul le trece foarte uşor, fiindcă se uită la televizor. (Când au câte un necaz mititel, îşi fac selfie cu el).

În patria lui Las’ Că, nimeni nu se plictiseşte, nu cască. Dacă nu complotează, conspiră, dacă nu conspiră – conjură. Dacă nu conjură, se-njură. Nimic nu-i întâmplător, toate au legătură.

Orăşenii cultivă telenovele, le recoltează şi se hrănesc cu ele. Prin coclauri, pe la sate, cresc păreri dicotiledonate. Mai chiţăie un interlop, mai bubuie un tun. Aşteptăm să plouă cu diamante, ca pe planeta Neptun.

O, ţara mea de fini şi de naşi!

Sursa

[gabineg]

Nevasta şefului de gară.
 
În toamna anului 1911 a avut loc aniversarea a 57 de ani a Teatrului Naţional din Craiova, director fiind Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu  Rebreanu. Din Capitala României se urcă în acelaşi compartiment al trenului spre Cetatea Banilor - Craiova, scriitorii: Victor Eftimiu, Octavian Goga şi Ştefan O. Iosif. Pe la Slatina sau Piatra Olt, la una din ferestrele gării, probabil locuinţa şefului, o tânără femeie privea trenul şi-i urmărea plecarea cu melancolie. Şi-n ritmul roţilor, cu imaginea acelei tinere femei în suflet - cei trei scriitori, "am început să scandăm", scrie V. Eftimiu, poezia "Nevasta şefului de gară", apărută sub o triplă semnătură în revista Flacăra:
 
Ducându-şi viaţa solitară,
Un suflet trist şi visător,
Nevasta şefului de gară
S-a  îndrăgostit de-un călător.
 
Dar trenul a plecat şi-n goana
Cu care monstrul a trecut
În suflet i-a lăsat icoana
Frumosului necunoscut.
 
De-atunci trec zile, nopţi de-a rândul
Şi trenuri trec neîncetat
Ea stă şi astăzi,  aşteptându-l
La geamul veşnic luminat.
 
Şi trenuri vin  şi pleacă iar
Şi nu ştiu rănile ce-o dor.
Nevasta şefului de gară
S-a  îndrăgostit de-un călător!
 
La un moment dat a venit în compartimentul celor trei, Cincinat Pavelescu care, ascultând "creaţia", propuse alt final: 
 
Şi trenuri vin şi pleacă iar
Şi  plictisită-ntr-un târziu,
Nevasta şefului de gară
A deraiat c-un  macagiu.
 
Şi iată cum, în anul de graţie 1911, s-a realizat colaborarea a patru scriitori români, în trenul de Craiova.
 
 Sursa: email.

[gabineg]

Doi moșnegi uitați de vreme într-o zi se întâlnesc.
-Ce mai faci măi moș Ioane? Mândrele te mai iubesc?
-Ce să fac măi Petre dragă, lupt cu bătrânețea grea,...
Dar am cunoscut o tipă și m-a invitat la ea.

Moș Petrică înlemnește și ridică din sprâncene:
-Ma Ioane, vezi de treabă, sau ai fluturi în izmene!
Și te-ai dus? Făcut-ai treabă? Povestește cum a fost?
Băgat-ai lemne în sobă sau ai mers fără vre-un rost?

-Cum să fie? A fost bine. La primul parcă zburam,
A fost ca-n tinerețe, pe dealuri când alergam.
La al doilea, cu lupte și dureri pe la genunchi,
Ce să-i faci că bătrânețea îți mai dă câte un junghi.

-Ioane ai luat Viagra?, zise Petre intrigat.
N-am luat nimic mai Petre, să nu-mi fie cu păcat.
-Ioane mi-e greu a crede, poți să zici tu tot ce vrei,
Dar nu ești ca-n tinerețe să reziști până la trei.

-La trei am zis că-mi dau duhul, zice Ion cu supărare,
Mă țineam de toate alea, ce dureri aveam de șale!
Petrică nu scoate-o vorbă doar mustața răsucește:
-Zi Ioane, ce-ai luat de lupți așa vitejește?

-N-am luat nimic măi Petre, dar dorința era mare.
-Și eu am dorinți Ioane, dar nu se mai face tare.
-Măi Petrică ți-e de șagă și gândești doar la păcat,
Ea stă la etajul patru și liftul era stricat.

de Poet Rătăcit

[gabineg]

"Tata din Ștefan cel Mare"

Pe-o saltea slinoasă, în celula-i mică
Stă cu capu-n palme și nu se ridică
De câteva ore boss-ul ăla care
Dansa ca Shakira în Ștefan cel Mare.
Plânge și suspină c-a trecut Crăciunul,
A trecut și anul și tot nu-i dau drumul.

Orologiul sună cinci și jumătate,
Găsindu-l pe Cristi suspinând pe coate.
Paznicul sosește și îi bate-n gratii:
-Haide că e timpul să fii din nou "tati".
A venit o doamnă, haide de te scoală,
Ai vizită nouă, d-aia conjugală.

Borcea nu respiră, ci pe loc tresare
Și într-o secundă sare în picioare,
Vine lângă ușă privind prin zăbrele..
"Cine-o fi femeia? Care dintre ele?!"

-Eu sunt dragă Cristi, scumpa ta iubită,
Cea care cu tine e căsătorită.
Am venit la tine ca să te fac tată,
Hai în seara asta să-mi mai faci o fată!

-Ce spui tu străino?!...eu în acest an
Am schimbat macazul, nu vreau Vidican.
Știi că la neveste mă sucesc mereu,
De ești tu Alina, nu sunt Borcea eu.
Du-te tu acasă, sună-ți avocatul
Și dă sfoară-n țară: vrea divorț bărbatul!
Nu o să fac fată, fac un băiețel,
Dar nu-l fac cu tine, ci cu Pelinel.

-Nu îți e rușine, ditamai bărbatu',
Cu nevastă acasă și tot mai rupi patu'?!
Și-aici la pârnaie tot faci pe golanu',
Cum să-i puneți coarne mă lu' "BOUreanu"?!
Nici măcar nu-ți place Valentina ție,
Te-ai băgat de-al dracu' să-mi faci spume mie.
Câți copii vrei Borcea?! O faci dinadins,
Te crezi la Dinamo, de-ți faci lot extins?!
Revino-ți în fire, aici nu-i Dubai
Ca să ai neveste câte vrei să ai.
Păi în ritmul ăsta o să ai copii
Mulți cât Domnul Rimă are poezii.
Pune mâna Cristi, scrie-o cărticică
Să-ți facă și ție pedeapsa mai mică.

-Ce spui tu Alino, te-ai gândit târziu,
Fac asta de-o lună. Când nu fac sex scriu.
Scriu în zeci volume viața mea trupească
De n-au ăștia tușuri ca s-o tipărească.
Am avut amante și-atâția copii
De-o să ies afară când s-o tipări.
E-atâta lectură de să nu te miri
Că le cer la ăștia și despăgubiri.
Că m-au ținut proștii mult mai mult închis
Decât anii care s-au scăzut prin scris.

Alina nervoasă se-ntoarce și pleacă,
A văzut că n-are lui ce să-i mai facă.
Borcea se întorce spre salteaua-i mică,
Însă gardianul din spate îl strigă:
"Unde mergi nea Borcea?...Stai așa nițel,
Este ceasul șase....Vine Pelinel,
Cu ea ai trei ore de stat pân' la nouă,
După care, cică, mai vin încă două."

Sursa

[Laurentiu]

"Ramas bun"

De azi îți sunt povară, mă iartă drag copil
Sunt un bătrân bolnav, cu sufletul umil
Uit atât de multe, sunt speriat de viață
Dar vreau ca să te știu, cu zâmbetul pe față.
Te-am legănat pe brațe, când te durea ceva
Doar eu cu mama ta, nimeni altcineva.
Azi brațul meu bătrân, îmi tremură întruna
Și timpul m-a uscat, băiatul meu, ca pruna.
Când tu erai copil, și ne-ntrebai mereu…
La toate-ți răspundeam, nu ne era prea greu.
Cu mintea mea uitucă, pun întrebări prea multe
Dar sunt nevinovate, nu vor să te insulte.
Nu mă certa copile, de vărs supa pe mine
Când tu erai copil, eu nu țipam la tine.
Așa e legea firii, omu’ spre bătrânețe…
Precum copilul mic, din nou ‘tre să învețe.
Îndură-te de mine, deși îți sunt povară
Bătrânețea, știi? Atât mi-e de amară!
Mai stau un timp cu tine, dar la un asfințit
Se va găta amarul, mi-e viața pe sfârșit!
Eu voi pleca copile, să fiu cu a ta mamă
O tot aud mereu, pe nume cum mă cheamă!
N-am să-ți mai fiu povară, mă iartă de ți-am fost
În inimă la tine, căutat-am adăpost!

Marinela Florina Jurca

[edy70]

    De-aș avea
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

[gabineg]

"Ramas bun"

Cred ca te-a marcat cu ceva poezia asta, pentru ca ai mai postat-o si in trecut

[fireburn]

Edy, 

Poezia lui Laurentiu este foarte trista.

[Laurentiu]

Cred ca te-a marcat cu ceva poezia asta, pentru ca ai mai postat-o si in trecut

Tot ce se poate.