Am primit azi un mesaj de la un om pe care-l cunosc de 30 ani, cu care am colaborat institutional 10 ani si pe care nu l-am mai vazut de vreo 10 ani. A ocupat pozitii decente in sistemul energetic national, in exploatare si pregatirea personalului, iar la finalul carierei s-a retras in ONG-uri si in mediul universitar, pana la varsta de 75 ani. Cred ca are acum vreo 85 ani.
BĂTRÂNEȚE FĂRĂ VALOARE
Într-o postare trecută am sugerat necesitatea atacării problemei sărăciei altcumva decât prin pomeni și texte patriotice, și anume pornind de la tratarea lipsei de valoare personală resimțită de cei marginalizați prin lipsa de mijloace materiale.
Acum, în cunăștință de cauză, deoarece supraviețuiesc ca pensionar vesel de 24 de ani, voi ataca lipsa sentimentului valorii personale recunoscute și instantaneu valorificabile, la majoritatea, cum se zice „covârșitoare” a pensionarilor, inclusiv la cei, relativ puțini, cu pensii piramidale rezultate din kikitze juridice, nu din ani mulți de contribuții masive la CAS.
Pentru mulți, ziua de după ieșirea la pensie, sau intrarea în pensie, cum se spune prin Ardeal, reprezintă momentul psihologic dureros în care valoarea cunoștințelor și experienței acumulate până ieri, devineo încărcătură cu echivalent zero pe piață. Unii trec pe posturi de supraveghetori ai nepoților șturlubatici, deoarece pentru îndrumare nu pot candida, materiile predate și chestia cu „online” le sunt străine, alții mai sunt angajați, scurt timp, să continue, în liosă de succesori capabili, activitatea lor veche, dar pentru majoritatea despre care vorbeam, pensionarea este echivalentă cu ștergerea din inventarul persoanelor utile societății, dar pentru care, poporul muncitor face sacrificii bănești.Guvernul, generos, plătește pensii în loc să construiască șosele pe care tineri cu Porsche 911 se încurcă în bătrâni surzi și mototoli, în loc să ridice spitale în care tot bătrânii sunt pacienți majoritari, sau școli, în care nepoții bătrânilor folosesc telefoane deștepte primite de la bunici pentru mesaje pe Wattsup, în loc să urmărească gargara dascălilor..
Cred că este clar: pensiile reprezintă bani grei azvârliți unei categorii sociale inutile și ancombrante!
Dar pensionariii sun MULȚI și, la o adică, la alegeri, sunt o masă bună de manavră și este bine să poată fi amăgiți cu ceva, deci legiuitorii vor discuta mereu ce să facă PENTRU pensionari, dar niciodată nu se întreabă ce să facă CU PENSIONARII.
Răspunsul la o astfel de întrebare delicată ar trebui să încerce remedierea pierderii valorii personale resimțită de bătrâni, tot așa cum o resimt și cei săraci.
Cele două categorii citate se suprapun parțial, deoarece mulți bătrâni, la pensionare, intră în clasa săracilor, deci soluțiile sociale ar trebui să aibă multe elemente comune.
Problema este, deci, cum și ce să se întreprindă pentru a permite bătrânilor să recâștige sentimentul valorii personale., mai ales pentru că ei ar trebui să privească pensionarea nu ca pe o ghilotină, ci ca pe o oportunitate nouă ce li se deschide pentru noi aventuri în societate.
Deoarece plecarea într-o aventură cere definirea încărcăturii cu care pleci și stabilirea unui obiectiv de atins, înseamnă că trebuie să-i instruim pe bătrâni să se auto-evalueze, să-și lustruiască vechile hobby-uri,și visele din tinerețe sau de mai târziu, să-și cristalizeze priceperile și bagajul de cunoștințe, pentru a-și transforma totul în ocupații bune de oferit familiei, comunității sau societății, în general.
Eventualele câștiguri financiare vor fi mai puțin importante decât recunoașterea intimă și de către ceilalți a valorii personale, a posibilităților de a avea un impact, o influență socială, cu ceea ce știm să facem.
Mulți pensionari-meseriași au intrat deja pe piața neagră a muncii valorificându-și priceperile și rețeaua de relații oferind servicii arhicunoscute la tarife interesante, neimpozitate, pentru reparații auto sau de instalații și echipamente casnice, pentru înfrumusețare a persoanei sau a încăperilor locuite, și, last but not least, oferind meditații para-școlare. Pentru aceștia, sunt suficiente lipsa de atenție a ANAF și unele scăpări legislative pentru a-și fructifica valoarea personală, și o fac până cad pe brânci, obosiți sau bolnavi.
Pentru ceilalți bătrâni, cei marginalizați, repunerea pe picioare revine, așa cum am zis anterior, ministrelor muncii, al educației și al economiei care, prin acțiuni corelate, să-i trezească, informeze și îndrume pe bătrâni către activități care să le redea încrederea în valoarea vieții.
Mulțumesc pentru timpul acordat urmăririi gândurilor unui bătrân pensionar!
