Am primit pe mail urmatorul text (este cam lung, dar eu l-am citit):
Alexandru Tocilescu (regizor): "Scrisoare catre tara mea"
Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine
> decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele
> în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii
> cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile,
> serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile,
> culorile, limba ei.
> Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei
> care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe
> stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum
> stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela
> folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde
> gîngurelilor unui bebeluş.
> Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un
> site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private
> e doar un paravan în spatele căruia
> se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de
> ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel,
> educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai
> norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi
> creioane).
> Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are
> niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici
> argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare
> nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat
> soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o
> staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima
> secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost
> urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care
> s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate
> cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de
> table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă
> care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt
> suave declaraţii de amor.
> Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi
> cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care
> încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi
> el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a
> vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în
> timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în
> Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele
> şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri
> pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art
> director care ilustrează un articol despre cartea Golful
> francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea
> de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e
> francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte
> tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la
> insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine
> portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună
> n-am mai avut suflu. Şi nici pentru
> corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi
> art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în
> Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să
> ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu
> ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia - cu mîini
> înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat
> demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi
> nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie
> împotriva lui.
> Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are
> rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă
> se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în
> patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane
> de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit
> să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau
> preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau
> cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul,
> discursul spun că se pricepe.
> Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau
> complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar
> întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar
> tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile,
> funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul,
> Parlamentul par cu toate că există într-un univers
> diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd
> în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să
> ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi
> bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu'
> Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem
> imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.
> Am obosit să fiu victima statului care mă fură la
> facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor
> care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi
> două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să
> nu reclam furtul din buzunare.
> Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice
> iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau
> concetăţean, în membru al unei comunităţi
> rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa
> privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti
> copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă
> iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi
> dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face
> complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă
> prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă.
> Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii,
> mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind,
> într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.
> Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur
> program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu
> securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi,
> discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la
> factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi,
> miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot
> românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici,
> ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale,
> incesturi de patru stele.
> Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite
> de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor
> obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de
> prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai
> interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i
> transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în
> bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.
> Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în
> universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri
> europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să
> aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii
> fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul
> nefericit "succesuri". Am obosit să văd
> susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de
> jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti
> independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit
> să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu
> explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.
> Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din
> gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii
> erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian
> Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care
> tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari
> care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de
> 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul
> poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa
> de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate
> cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme
> al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci
> ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta
> Paraschiva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe
> marginea balconului sau a macaralei şi comentariile
> profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să
> aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?". Mă obosesc
> profesioniştii televiziunilor, chiar şi fără comentarii.
> Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara
> asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor
> eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un
> preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi,
> în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei.
> Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi
> putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.
> Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate
> soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori
> ajung să vorbească despre beregate, prostănaci,
> caraghioşi, şobolani rozalii,
> lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre
> insinuările cutărui senator, despre sforăitul din
> Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de
> senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit
> să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu
> acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se
> măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în
> Alexandria , şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai
> are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă,
> naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi,
> distracţie-pe- cinste.
> Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în
> medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol.
> Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi
> cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un
> film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni
> sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care
> să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb
> cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor
> ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă,
> bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să
> merite măcar efortul scanării fotografiei lor.
> Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare
> îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe
> Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu
> are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală,
> la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea
> orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie,
> să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban
> Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim
> Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt,
> să nu am încredere în nimic şi nimeni.
>
> Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic.
> M-am gîndit, la un moment dat, să le cer
> oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar
> am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite
> proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări
> haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit
> salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de
> opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase
> despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi
> a Daciilor în rate.
> Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De
> ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la
> care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie,
> omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de
> a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a
> protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara . De
> dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în
> sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De
> dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale.
> De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.
> De aceea spun că nu-mi iubesc ţara . Mi-a mai rămas,
> totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în
> străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l
> folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu
> covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă
> străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă
dor de ţara mea. "
> Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată
> exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi,
> declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat
> că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.
