Autor Subiect: TARA UNDE SUNT NEVOIT SA TRAIESC.....si unde probabil va creste si copilul meu!  (Citit de 709188 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline MariusMGP

Eminescu, răsucindu-se în mormant...

A fost odată ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iară,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc
Cand ţara e o rană,
Copiii mamele-şi bocesc,
Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.

Degeaba le-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară!
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri...

O, biet popor român sărac
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi
Numindu-le partide,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scoc-o la mezat,
Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure...

Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân
Cand voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac
Că v-aţi trădat străbunii
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală...

P.S. - nu am idee cine este autorul dar e genial
Publicat de Adrian Ghetiu la 09:36 (http://adrianghetiu.blogspot.com)
« Ultima Modificare: 15.Mar.2012, 01:37:58 p.m. de MariusMGP »
 

Offline sxtelu

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1590
  • Thanked: 41 times
  • Gen: Bărbat
    • În vecinătatea casei memoriale Nicolae Iorga
Ce mai scriu pe net oameni răi, invidioși că țara noastră are toate formele de relief:
 
Banii încasaţi de soţia premierului Mihai Răzvan Ungureanu au fost puşi în mod greşit în cheia unui simplu conflict de interese. În cazul de faţă, investigaţia depăşeşte sfera Agenţiei Naţionale de Integritate. Este mai degrabă un caz de siguranţă naţională.

Minciuna
Jurnalul Naţional a probat ieri că premierul Ungureanu a minţit în privinţa relaţiei contractuale dintre soţia sa şi compania OMV. Mai întâi, în declaraţia de avere, Mihai Răzvan Ungureanu a spus că e vorba de un contract de consultanţă. Apoi, din studiourile TVR a schimbat consultanţa într-un “proiect social” în care au fost implicaţi mai mulţi medici români, printre care şi soţia sa, un medic anestezist “probabil bun”. Numai că a uitat în toată această perioadă să se pună de acord cu OMV care a comunicat Jurnalului Naţional a treia variantă: Daniela Ungureanu este membru în Consiliul de Administraţie al Petromed, compania care gestionează activitatea de medicină muncii a Petrom şi este furnizorul tuturor serviciilor medicale către Petrom. “Datorită expertizei şi abilităţilor sale profesionale excelente”, spune OMV, uitând să precizeze care este legătura dintre expertiza de anestezist a doamnei doctor Ungureanu şi medicina muncii.

Interesul
Cum consultanţa, proiectul social şi medicina muncii au dărâmat orice iluzie că ar putea fi vorba de o afacere onestă între familia Ungureanu şi OMV, întrebarea legitimă este “Ce interese poate avea OMV la şeful SIE astfel încât să-i cumpere bunăvoinţa?”.

Iată două posibile răspunsuri.
1. Petrom şi Exxon forează în Marea Neagră în căutarea de gaze naturale. Au anunţat deja prezenţa unor zăcăminte de 42-84 miliarde de metri cubi (cu trei până la şase ori consumul anual al României).
Întrebare: este o situaţie care necesită atenta supraveghere a SIE? E de siguranţă naţională industria energetică? Este!

2. OMV PETROM face presiuni de ani buni pentru a exporta gaze naturale prin conducta de interconectare Arad-Szeged, pentru ca "un producător trebuie să caute cel mai bun preţ pentru produsul său". Autorităţile române explică, de tot atâţia ani, că dacă Petrom vinde în alte ţări producţia sa de gaze naturale, România îşi creşte dependenţa de gazele din import până la 80%. Adică de gazele ruseşti pentru care România a plătit în ianuarie 560 de dolari mia de metri cubi, iar în februarie 460-480 de dolari pe mia de metri cubi în condiţiile în care importul a crescut cu 40%.
Este un caz de siguranţă naţională? Este. Este acum pe masa premierului Ungureanu? Este.

Iar premierul Ungureanu a făcut deja zilele trecute prima mutare în favoarea OMV Petrom şi dorinţei sale de a exporta gazele din România. Printre cele mai importante decizii luate la Iaşi, în timpul şedinţei comune a Guvernului României şi Guvernului Republicii Moldova, a fost aceea a finalizării gazoductului Ungheni-Iaşi până la sfârşitul acestui an. Prin această conductă România va putea să importe şi… să exporte gaze naturale. Principalul beneficiar al afacerii? OMV Petrom, dornic să exporte. Romgaz e greu de crezut că va fi lăsat să contribuie la dependenţa României de import. Câştigul OMV deloc de neglijat. Preţul gazului autohton este 170 de dolari pe mia de metri cubi la intern. Peste Prut, media este de 400 de dolari mia de metri cubi.
"Este mai uşor să înşeli oamenii decât să-i convingi că au fost înşelaţi."

Mark Twain
 

Offline Laurentiu

Exportam tot ce e bun si natural in folosul unor anumite buzunare iar pt PROSTIME, importam toate rahaturile aruncate de asa zisii "civilizati".
  • Suzuki SX4
Un mare adevar: este foarte periculos sa dai puteri nelimitate unor minti limitate (Nikola Tesla).
S-auzim numai de bine oriunde ne-am afla!
 

Offline shpeedy

Tocmai cand zisesem ca ne indreptam si noi spre o oareshcare normalitate in privinta gestiunii deseurilor, week-end-ul asta am constatat ca au disparut toate cosurile de reciclare din zona Razoare- Dr. Taberei-Moghioros-Timisoara. In lipsa de cosuri, nu mai reciclez. Cine are de pierdut ? NOI toti...
Ex: 2007 Swift M13A, 2010 SX4 M16A 4x4
Current: (2019 Ignis Allgrip K12C), 2007 Forester 2.0X
 

Offline bogdanb

....au disparut toate cosurile de reciclare din zona Razoare- Dr. Taberei-Moghioros-Timisoara...

Stai linistit ca tot la gramada se aruncau. Am vazut cum respectivele deseuri sunt ridicate la rand cu aceeasi masina. Unde mai e sortarea selectiva?
SX4 4x4 1.6GS aka Suzie Q :)
 

Offline adrian_r5

De ce nu vor hotelierii de pe litoral turisti straini: sunt pretentiosi si cer tarife mici

Românii cheltuiesc aproape dublu decât turiştii străini, astfel că hotelierii câştigă de două ori mai mult de la români decât de la străini. Toţi hotelierii de pe litoralul nostru preferă turiştii români, pentru că sunt cheltuitori şi nepretenţioşi.
Too Old to Rock and Roll: Too Young to Die (© Jethro Tull 1976)

Better Motörhead than Dead :yeah:
 

Offline shpeedy

Mie mi-a placut asta: Nemţii care vin în România sunt de vârsta a treia, în general, şi sunt foarte calculaţi, pentru că trăiesc din pensie.

Ca o concluzie, hotelierii de la noi prefera romanii ca-s mai prosti... Pai sa le mai bagi astora ceva in buzunar ???
Ex: 2007 Swift M13A, 2010 SX4 M16A 4x4
Current: (2019 Ignis Allgrip K12C), 2007 Forester 2.0X
 

Offline bogdanb

Mie mi-a placut asta: Nemţii care vin în România sunt de vârsta a treia, în general, şi sunt foarte calculaţi, pentru că trăiesc din pensie.
Ca o concluzie, hotelierii de la noi prefera romanii ca-s mai prosti... Pai sa le mai bagi astora ceva in buzunar ???

Corecta concluzia. Dar mai este una: ca pensionarii nemti au pensii mai mici decat cei romani. De aceea pensionarii nemti merg in Bulgaria si cei romani la noi.  >:)
SX4 4x4 1.6GS aka Suzie Q :)
 

Offline gabineg

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 14586
  • Thanked: 3527 times
  • Gen: Bărbat
  • Suzuki SX4 GLX 4WD
    • Bucuresti
Pensionarii romani nu merg in statiunile scumpe ale litoralul nostru decat in extrasezon, sau poate in sezon doar ajutati de copii. Exista insa si statiuni mai ieftine, de tip Eforie, 2 Mai, sau chiar Mangalia, unde pensionarii romani isi pot permite cateva zile la mare.
  • SX4 by Giugiaro
It's nice to be Important, but it's more important to be Nice
 

Offline gabineg

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 14586
  • Thanked: 3527 times
  • Gen: Bărbat
  • Suzuki SX4 GLX 4WD
    • Bucuresti
Un nou bloc in Bucuresti construit intr-o "plomba" pare a avea dificultati de a putea fi "inchis" la etajele superioare din cauza balcoanelor blocului vechi din apropiere care ies in exterior. Mania constructorilor de a ocupa tot spatiul se intoarce uneori impotriva lor.

  • SX4 by Giugiaro
It's nice to be Important, but it's more important to be Nice