TARA UNDE SUNT NEVOIT SA TRAIESC.....si unde probabil va creste si copilul meu!

[adrian_r5]

... pai la Oltcit initial s-a vrut sa fie cu toate 5 locurile in fata 

[Laurentiu]

... pai la Oltcit ...

De asta l-au facut cu doua portiere. 

[gabineg]

Mi-aduc aminte ca a fost o propunere ca sa se fabrice Oltcitul la Suceava, sub aliasul Sucit, avand o cutie manuala cu 4 viteze: înșet, inșetișor, pi loc și di loc. Cred ca a picat, din lipsa de cvorum...

Domnilor, hai sa fim seriosi, ca topicul e din categoria "Interzis copiilor sub 12 ani fara acordul parintilor, tipul filmului - drama" si ne atentioneaza moderatorul.

[edy70]

Pornind de la furtuna declansata de aprobarea acestei legi (vezi si comentariile la articol) propun autoritatilor sa faca si un ban gramada  bonus ca scapam de maidanezi .....   

[macmat]

Pe vremuri circula un banc cu olteni .......................................

E prima data cind aud despre un banc cu olteni.... PS. Cred ca iti dai seama ca in toate postarile vorbirea mi-a fost glumeata....

[sfichiu]

Obsesii româneşti


1. Obsesia cu “casa pe pămînt”.
Toata lumea şi-ar da 20 de ani din viaţă ca să aibă casă pe un pămînt al lui. Nu contează ca e la Cucuietii-din-Deal! Nu contează că vei sta ORE ÎN ŞIR în trafic!!!Nu conteaza nimic! Casă pe pămînt să fie!
2. Obsesia televizorului.
Românul e devorator de televiziune. S-au făcut nişte cercetări şi cică noi am fi cam cei mai avizi din Europa. Adică ne uităm cel mai mult la televizor. Şi, asta e genială, avem cele mai multe televiziuni!!!
3. Obsesia Coelho.
Dacă n-ai citit Coelho, n-ai viitor, frate! “Păi, indraznesti tu sa spui, am citit Dostoievski, Tolstoi, Salinger, Marin Preda, Nichita Stănescu.”
Ti se va raspunde ….: “Esti dus ! Citeşte Coelho!”
4. Obsesia sanilor.
Aproape toţi producătorii TV au următoarea obsesie: “Sanii aduc rating!” Şi ştiţi ce e mişto(adicá, cool, pe româneste)? Că de cîţiva ani încoace s-a dovedit a fi complet fals. Oamenii au la dispoziţie internetul pentru …. Dai un click şi gata! Cine dracu’ mai aşteaptă emisiunea cu “Mama Natură” ca să-i “dea în cap lu’ Mutu”. (scuze, Adriane, dar asa e expresia! Dacă vrei, schimbăm: “să-i dea în cap lu’ Tanase”
5. Obsesia messenger.
Asta e, totuşi, un fenomen global. Păi dacă a ajuns țața Frosa  să-mi dea buzz şi să-mi reproşeze că stau pe “invisible”!
6. Obsesia haiducească.
După o sticla-două de vin, şi cel mai prăpădit român devine haiduc la orice nuntă. Fură mireasa, cere răscumpărări. Şi dup-aia, haiducia maximă. “Puşca şi cureaua latăăăăă.”. Apoi recunoaşte că e impotent:”Ce bărbat AM FOST odatăăăăăă.”
7. Obsesia auto.
În România există cea mai dinamică piaţă auto. Punct. Pe străzile noastre există maşini cum n-au văzut nici parizienii, nici londonezii. Nu mai conteaza ca “driverii” unora din ele stau cu chirie intr-o garsoniera amarata. Masina conteaza. Masina e la vedere. Masina agata gagici, nu tu care esti un gras puhav.Punct.
8. Obsesia cărnii din congelator.
Cu toate că au trecut 20 de ani de cînd găseşti sute de feluri de carne şi la 4 dimineaţa, românul încă îşi mai încarcă pînă la refuz congelatorul. Să fie acolo. Cine ştie..
9. Obsesia celulară.
Pentru român, telefonul mobil reprezintă un “statement”. Am văzut vînzătoare în magazinul .......... care aveau telefon de 3 ori mai scump ca al meu, deşi eu poate cîştig de 3 de ori mai mult. Ăsta e un mare mister. Cum ajunge un om cu un salariu de 10 milioane să aibă un mobil de 20 de milioane? Şi să dea beep cu el!!!!!!!
10. Obsesia “dacă ăla nu face, de ce să fac io?”.
Asta de obicei e completată şi cu o doză de mîndrie: “Ce? Sunt mai prost?!”
p.s.  sper ca n-am deranjat pe nimeni!

[gabineg]

ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”

Gina Camelia Roman, eleva în clasa a X-a, la Liceul Teoretic „Emil Racovita”, Vaslui, câstigatoarea concursului de
eseuri „România Mea”, locul întâi din 52 de participanti

Mi se spune ca sunt un copil îndraznet aflat pe treptele maturizarii. Frumoasa caracterizare. Ma simt cuprinsa de
un vârtej analitic si ma gândesc ca as putea sa decupez scurte fragmente de viata autentic româneasca, într-o dimineata
frumoasa de vara. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odata binoclul si privesc în zare pentru a da
frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceasta tara teribil de simpla si frumoasa, trecuta adesea prin
focurile unor razboaie, despre care am învatat la istorie ca nu au fost întotdeauna ale ei, aclamata si blamata, si oachesa,
cu oameni care viseaza sa traiasca în alta tara. Iluzoriu? Nu stiu ce sa zic de la înaltimea celor 17 ani ai mei...
Este tara mea, tara scapata din mâna ce se îndreapta spre un declinul sadic creat de propriile mentalitati? Ar fi
absurd sa pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în masura sa învinuiesc tara pentru
nimic ci doar sa atrag atentia catre „umilul” megies român.
Este cert faptul ca într-o zi voi putea parasi aceasta tara... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în
fata propriei usi fara cheie… Cutez a-mi parasi tara si a începe viata într-o tara perfecta? Este România o tara
perfecta? Cum ar arata o tara perfecta, cu oameni perfecti? România este locul unde am crescut, am împartit
bucurie, tristete, am învatat sa iubesc, sa dau frâu liber imaginatiei, sa cred în fortele proprii, sa ma exprim, sa ajut,
sa caut raspunsuri, sa ignor, sa sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide
într-o tara ierarhic magnifica, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
Ma simt prinsa în mrejele tarii care, cu o ultima sfortare, încearca sa ma ademeneasca prin masivele ei înzapezite
iarna, prin adierea florilor de primavara, cu aerul ei de fecioara adormita de bogatia verii si dezmierdata de o
batrâna toamna târzie, traversata dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivata cu sapa si cu calul, de
oameni care s-au chinuit sa-si dea un rost propriei vieti. Purtam cu noi veacul frumusetii, al dorului de drumetii, al
muncii obositoare de la câmp care nu curge parca prin vene desi glasul biroului si ora 7 pândeste perfid…
De undeva, din inima tarii se aude tulburator imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi
ce trece uita sa traiasca, având un cult al acumularii de traume. Probleme sau pareri tardive, puse fata în fata cu
românul, se aud ca dintr-o crevasa: avem facilitati insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de
pitipoance cu sex appeal, faptul ca pentru clasa politica suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente,
daca indecenta înseamna echivalenta vot – peste congelat, ca noi desi nu avem suficiente case... construim
monumente, ca bunele maniere par a se gasi la intelectuali sau în aparenta la cei cu portofele nepurtate în buzunar,
presiuni ca la capatul saraciei se afla viata, clubul, luxul.
Cumplit este faptul ca fiecare dintre noi avem idealuri si sentimente, suntem o întreaga natiune ce ne cautam
valori si înca îndraznim sa speram ca vom trai o viata care sa nu se transforme în tipul de hrana fara condiment.
As vrea sa cred ca, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul tine de noi, redresarea tine de noi, ca le
suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palma de pamânt. As vrea sa se trezeasca în noi spiritul
civic si sa ne gândim ca nu am putea privi altfel România decât ca locul unde copiii sunt învatati sa vorbeasca
româneste, sunt educati si purtati de mâna în gradinite, apoi la scoala.
Daca m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranta as sti sa raspund: din Vaslui, de pe o strada anume, locuiesc
într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fara nici o noima, colt cu maneaua vecinului de la parter si cu bormasina
celui de la 3 care sparge si mestereste de cel putin un an. Ma uit în oglinda analitic, cred ca arat bine, parul îmi cam
face figuri, dar deja nu-l mai iau în seama. Cobor scarile prudent, mi-e teama sa nu alunec, a spalat proaspat femeia
noastra de serviciu. La capatul culoarului deja zaresc aceleasi siluete, vecinii mei care asculta afara muzica pusa în
casa. Încerc sa-i ignor, asa cum ignor si replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abtine sa nu exclame:
„Ce dracu or face astia toata ziua în fata blocului? Altii de vârsta lor au si copii. Mai târziu îti dau în cap pentru o
bucata de pâine!” În naivitatea ei, spera... sa nu ajung si eu ca ei.
Înaintez spre iesirea din scara. Vali, un urecheat ciudat, ma saluta zâmbind cu gura plina de seminte. Schitez un
zâmbet, ma mai întreaba ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sa aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu.
Brusc, ma întreb daca vreunul o fi avut în viata lui emotii la româna, sau s-o fi straduit la matematica. Îmi vine un
gând si mai ciudat în minte. Cum or fi aratat când erau bebelusi, moi si pufosi. Ce asteptari o fi având de la ei niste
mamici nedormite? Unde, pe ce scara a societatii ar trebui sa-i asez? Sunt scursuri, sunt plevusca?
Or fi, dar sunt români, la fel ca si mine! Asta nu pot ignora. Ce sanse primesc ei si de la cine? Ce sanse primesc eu
si de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obisnuita, ei – din familii la fel de obisnuite, ca si
mine! Lasati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca si ei, eu din Vaslui, ca si ei, eu din
România ca si ei… Din România mea si din România lor…
Mergând spre scoala, ma gândesc brusc la ce as vrea sa ma fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel putin
bulversante: „Scoala româneasca scoate tâmpiti”! Oi fi si eu unul dintre ei? Cu siguranta! „Medicii din România sunt
cei mai slabi din Europa, si e la moda sa te tratezi în strainatate”... Toate fetele de vârsta mea vor sa se faca modele
sau... nu stiu... Ceva care sa le aduca multi bani si faima.
Îmi atrage brusc, deodata, atentia un afis publicitate rupt. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al
celui care promitea ca si altii... marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem
acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?
Drumul catre scoala e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sa vad ceva, o particica din tara asta. In acest
moment vad o femeie carând o sacose, însotita de sotul care fumeaza o tigara… si simt brusc ca nu mai vreau sa
ma gândesc la nimic…

[cribo25]

Obsesii româneşti

La punctul 5 o completare - messenger dar si Facebook. "Daca nu ai cont pe Facebook inseamna ca nu existi".

Asa sa fie??? 

[rexkrokiDAU]

Inseamna ca eu nu exist.   

[cribo25]

  S-au intalnit doi inexistenti.