Poveste sau mai multe

[miocrl]

unii rad altii iau aminte. tu ce faci?

[hugbear]

Eu iau aminte. Ma rog, incerc macar, atat cat reusesc printre hohote...

[SGD]

Stand up comedy?

[..::Khaos::..]

Cam prea agitat tipul cu camasa roz... N-am ras, nu ma amuza asa de tare, insa ce ar trebui sa iau aminte? Sa nu mai stau pe hi5? Dar cine mai sta pe hi5? Toata lumea-i pe Facebook

Lasand gluma, internetul e si bun si rau. E util, dar uneori te face sa pierzi timpul sau poate altele. Sa zicem ca e un rau necesar.

[sanduraveica]

      Dumnezeu cand vrea sa te piarda iti ia mai intii mintile! Baiatul asta, a cazut in extrema cealalta desi un simbure de adevar exista. Multi tineri chiar pierd muuult timp pe retelele astea de socializare uitind ca inca mai exista pe lumea asta carti....de citit. Are dreptate Kaos, e un rau necesar. Macar ca ,,dinozaur'' eu citesc ziarele, mai caut cite ceva pe net si sunt inscris pe singurul forum, aici. A, da si m-am apucat de citit  Mica Publicitate de Tudor Musatescu da' e greu ca ma cuprinde somnul repede Oricum ce am vazut, poate fi o poveste cu mesaj.....parerea mea    

[Silfax]

... o poveste ce vine sa exemplifice sensul frazei "saracii de ei bogatii"....

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...

         Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...

       Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o indrageşte tare mult...

        Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...

         Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...

         Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...

         Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
        Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
        Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
        Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
       Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
       Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...

       A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
       Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
      Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
      Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
      Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
      N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
      Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."

[miocrl]

scris de Maica Tereza pe zidul Casei de Copii din Calcutta


        Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti...
        Iarta-i, oricum !

        Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...                                   
        Fii bun, oricum !                                   
                                                           
               
        Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...
        Cauta succesul, oricum !                           
                                                                     
   Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela ...
        Fii cinstit si sincer, oricum !

        Ceea ce construiesti in ani, altii pot darama intr-o zi ...
        Construieste, oricum !

        Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi ...
        Fii fericit, oricum !

        Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine ...
        Fa bine, oricum !

        Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns...
        Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum !               

        La urma urmei este intre tine si Dumnezeu ...
        N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum !

[gabineg]

Ce facem cu viata noastra

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului.
Era ora amiezii, iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se
departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data, indianul a spus: 
- Am auzit un greiere.                                                     
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.                                                                       
- Sunt sigur: am auzit un greiere! a insistat indianul.                   
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul
  Indianul a ascultat cu atentie un moment, dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.                               
- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!                         
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.                                             
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!                                                             
- Depinde de ceea ce este important pentru tine - a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.                                         
A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al  orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.
  - Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.                                             
                                                                           

Ascultand zi de zi la televizor galceava, crimele, tragediile, URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se formeaza pe tot ce este urat, rau. Ni se impregneaza FRICA! Devenim neputinciosi, tematori  - de avion, de frig, de vant, de caldura, de mancare, de oamenii de langa noi, de sentimentele noastre - SI NU STIM DE UNDE, CAND SI CUM. Uite asa:  ascultand asa-zisele informatii, care de fapt sunt praf in urechile naivilor! Dupa care spunem: e greu, oamenii sunt rai, traim intr-o lume nesigura, urata, nu mai am incredere in nimeni etc.           
                                                                           
Intre timp, greierii canta, frunzele fosnesc, apele curg si noi..... nu le auzim.                                                                                                                                               
Viata este frumoasa si merita traita!                                     
                                                                           
Hraneste-ti sufletul  ascultand tot ceea ce 'te unge la suflet', nu ceea ce te raneste!
Avem suflet sa-l hranim, sa-l curatam, sa avem grija de el... ca sa putem intelege si aprecia minunea care suntem si minunile care ne inconjoara.   

[hugbear]

Un SX4 in jurul lumii. Discret (cum ii este firea) in ciuda scopului nobil. Atat de discret incat "era pe cand nu s-a zarit, azi il citim si nu e" .

(via sx4club.com).

[gabineg]

Omul si scorpionul

Un om a rămas izolat pe malul unui râu împreună cu un scorpion. Dornic să se slaveze, omul a încropit o barcă. De îndată ce barca a fost gata, i-a zis scorpionului: "Nu am idee ce să fac cu tine acum! Dacă te las aici, ai să mori de inaniţie şi apoi are să mă mustre conştiinţa fiindcă te-am abandonat. Să te iau cu mine, e periculos; ştiu că ai obiceiul să înţepi şi ai putea să mă omori"..."Te rog, ia-mă cu tine. Salvează-mă şi am să-ţi fiu recunoscător",  a replicat scorpionul supus şi smerit. Omul a crezut cuvintele duioase şi lucide ale scorpionului, aşa că inima i s-a îmbunat şi l-a luat pe scorpion în barca sa. Pe la mijlocul drumului, când omul se simţea în siguranţă şi avea încredere deplină în jurământul scorpionului, iată că animalul s-a repezit la piciorul său şi l-a înţepat. Omul n-a mai putut vâsli, aşa că barca s-a legănat pe apă până ce s-a răsturnat. Când nu mai era nici o şansă de supravieţuire, omul l-a întrebat pe animalul care-l dusese la dezastru: "Acum, că tot murim împreună, spune-mi şi mie un lucru. ştiai că ne vom răsturna şi vom muri împreună dacă mă înţepi. Totuşi, ce argument ai avut să ne omori pe amândoi?". Iar scorpionul, inocent, i-a răspuns: "N-am putut să mă abţin"!

Povestea de mai sus spune că "cel pe care nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti". Din experienţa umană s-au născut poveştile simbolice şi proverbele. Ele ne pot fi ghizi extraordinari în viaţa de zi cu zi,  ghizi de comportament, care ne pot ajuta să evităm experienţele distructive ale vieţii. Povestea de mai sus ne spune că "a sta cu un scorpion în aceeaşi barcă" sau a ne imagina că-l putem salva fără ca el să ne omoare apoi este... o iluzie. Omul cu o conştiinţă evoluată, simbolizat în poveste prin Omul care construieşte barca, are instinctul natural de a salva, nu a distruge, are inimă şi gânduri curate, dar – iată – poate fi amăgit de conştiinţa "scorpionului"! Conştiinţa Omului evoluat conţine afectivitate. Conştiinţa Omului primitiv rămâne însă primitivă, animalică, distructivă; nu-i implicată aici voinţa scorpionului. El dorea, poate, să se ţină de cuvânt. La nivel intelectual, înţelegea şi primejdia, şi riscurile, şi faptul că-şi distrugea propria viaţă înţepându-l pe om, dar... natura lui l-a învins. Scorpionul "n-a putut să se abţină", pentru că a înţepa este parte a conştiinţei lui. Aşa a venit pe lume, asta ştie să facă şi o face automat, o face pentru că-i în natura lui să omoare. Nu contează că-l salvezi, nu contează că-şi pierde şi el viaţa, înţeapă oricum...

Putem găsi, poate, fiecare dintre noi în viaţa de zi cu zi experienţe în care am ajutat pe cineva, apoi el s-a întors împotriva noastră şi n-a catadicsit să ne distrugă, or să-şi dorească să o facă. "L-am ajutat pe X, era vai de capul lui, i-am dat să mănânce, i-am dat o slujbă, l-am îmbrăcat, i-am dat bani, l-am sprijinit să-şi facă un rost în viaţă, şi el mă urmăreşte acum să mă nenorocească", spun oamenii adesea. Întrebarea este: "De ce se întâmplă una ca asta? Noi suntem consternaţi în experienţe de acest fel, nu înţelegem rostul lor şi suferim mai mult decât merită doar pentru că nu avem înţelegerea naturii animalice a conştiinţei umane. Ea "nu se poate abţine" de la a face rău, acesta-i răspunsul. Omul pe care l-ai ridicat din prăpastie te poate hărţui prin tribunale (cunosc un caz incredibil; o femeie a sfârşit terorizată şi hărţuită chiar de prietena sa cea mai bună; în timp ce harţa se desfăşura prin mâinile altor oameni, aceasta o căuta ca şi cum ar fi fost plină de miere). Te poate înţepa luându-ţi ceea ce-i mai bun în viaţa ta şi te poate înţepa mortal fie şi numai sufleteşte. Ceea ce avem de reţinut este faptul că "animalul ascuns în conştiinţa unor oameni" nu se poate abţine.

Evită să fii cu scorpionul în aceeaşi barcă; iată o conduită care-ţi poate salva viaţa. Dar, dacă se întâmplă, dacă n-ai încotro, nu te aştepta la dragostea lui, nu visa la recunoştinţă, nu te amăgi cu gândul că el va putea să aprecieze că l-ai salvat. Ajută-l, dar stai departe de el. Salvează-l, dar reţine: într-o zi, într-un  moment în care nu eşti atent, el se repede să te înţepe. Dacă ştii asta, ai să fii mai puţin dezamăgit. Nu mai ai aşteptări, nu-ţi mai faci iluzii, nu mai gândeşti că el poate fi recunoscător. Pur şi simplu, ajuţi, îţi exprimi umanitatea, afectivitatea, îţi exprimi conştiinţa evoluată – cu alte cuvinte – şi renunţi la gândul că aceea primitivă se poate dezice de natura ei. Poate-i tristă concluzia aceasta, dar nu ne permitem luxul tristeţii atunci când respectul pentru viaţa proprie este funcţional. Sunt situaţii în care trebuie să ne apărăm chiar de cei pe care-i salvăm, iar dacă se nimereşte să ne fie pe aproape, nu-i rău să fim atenţi, din cale afară de atenţi, căci cine ştie? Dacă scorpionul nu se poate abţine?



http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/omul-si-scorpionul-569266.html