Fiindca "In pivnita" a inceput cu o metafora, un desant de parasutisti, si metaforele sunt aproape nelipsite in acest topic (sau fost topic) doresc sa pun un fragment din Sven Hassel, cu personajele sale de neuitat. Cu umor de o finete remarcabila, autorul le plaseaza in situatii tragi-comice aproape, totul pe campul de lupta, unde se murea cu adevarat...acestea fiind in realitate puternic legate pentru a supravietui in acel razboi.
Fiecare va intelege fragmentul de text prin viziunea sa, mai apropiat sau mai departat de oricare dintre acestia...
Este un bun prilej de reflexie pentru noi toti, useri, moderatori, administratori...sau doar cititori nelogati.
PS. Toate personajele din scrierile lui Hassel s-au cunoscut intamplator in realitate, sub alte nume...
cum intamplator s-au cunoscut in virtual multi dintre noi...
........................................
Sven Hassel
PODUL
— Grupa 2! Gata de deplasare! ordona Batranul si isi ia pistolul-mitraliera pe umar.
Arata obosit si descurajat. O barba sura, nerasa ii acopera fata. Vechea lui pipa cu capac de
argint ii atarna trista in coltul gurii.Cativa se ridica si incep sa-si stranga armele si echipamentul.
Porta si Micutul stau jos intr-o groapa calduroasa pe care au gasit-o si lasa impresia ca nimic
din tot ce se intampla nu ii priveste.
— Mi-ati auzit ordinul? striga Heide insinuant, umflandu-si pieptul la nivel de Unteroffizier*.
— Iar incepe, spune Micutul furios, aratand cu Mpi-ul sau spre Heide. Ce-o sa facem cu el?
— O sa-l impuscam cand vom avea ocazia, decide Porta scurt.
— Stii, il legam de pod chiar inainte de a apasa pe nenorocitul ala de maner si il lichidam, si il incineram, asa, dintr-un foc! sugereaza Micutul incantat.
— Porcule, maraie Heide manios si se indeparteaza.
— Scoateti mainile din buzunare, loazelor, striga Batranul iritat, imbrancindu-l pe Porta.
— Ai inteles totul anapoda. Nu ma misc un pas pana nu-mi beau cafeaua de dimineata, raspunse Porta impasibil.
Micutul incepe sa se pregateasca de fiert. Umple ibricul cu zapada si curand se infiripa un foc placut.
Fata Batranului a capatat o tenta aramie-rosiatica.
— Ce fel de maimuta sifilitica va musca de cur? In cinci secunde sa fiti in picioare sau va fac eu o
ceasca de cafea de-o s-o tineti minte! Isi roteste Kalasnikovul, deasupra capului ca pe un ciomag.
Porta abia reuseste sa se fereasca in timp ce patul pustii i se indreapta in zbor spre cap.
— Pe toti dracii, m-ai fi putut lovi! Nu e nevoie sa te-apuci sa-i bati pe oameni numai pentru
ca vor si ei o ceasca de cafea, acolo, la micul dejun!
— Cafea! striga Batranul cuprins de furie. Unde crezi ca te trezesti? Intr-o excursie, ca sa vezi aurora boreala?
— Pa naiba, unde ma trezesc, spune Porta cu incapatanare. Si, totusi, vreau o cafea!
Creierul meu nu incepe sa functioneze pana nu-mi beau cafeaua!
— Are dreptate, admite Micutul. Pacatoasa asta de armata nu poate face ce pofteste cu noi.
Avem dreptul la cafea. Asa scrie la regulament. Pana si culii cu capetele pline de tarate ai lui Ivan
primesc cafeaua inainte de a iesi la lupta si a fi impuscati.
— Tu! Tu n-ai dreptul nici la un part, striga Batranul furios, si daca nu va strangeti echipamentul
si nu va dezlipiti rapid cururile de pe pamant va zbor creierii din capatanile alea seci!
— Fa-o! Ispraveste-o acum! il indeamna Heide cu inversunare. Porta toarna apa peste boabele de cafea.
O aroma delicioasa se ridica spre varfurile copacilor. Narile noastre incep sa fremete.
Curand intreaga grupa sta jos bucurandu-se de cafeaua lui Porta. Pana si Batranul accepta morocanos cana pe care Micutul i-o ofera cu gratie.
— La naiba cu voi toti, maraie Batranul, sufland in cana. Grupa cea mai ticalosita din toata armata, si a trebuit sa-mi revina mie! O adunatura de gaozari, asta sunteti!
— Nu e deloc gentleman, nu-i asa? remarca Micutul catre Porta.
— E o sula proletara, asta e, as zice eu, declara Porta. La fel de util ca o gaura-n cap!
Micutul rade croncanind. E de parere ca remarca lui Porta este gluma anului...........
...................................................